Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3191 > Eveniment Nr. 3191 de joi, 22 ianuarie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 18





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

S-au acoperit urmele în grabă


Direcția Apelor și Garda de Mediu au ieșit din ceață

De abia după trei zile, lucrurile s-au lămurit: varul de pe albia rîului Buzău nu este periculos, transportul a fost legal, dar... nimeni nu a știut la timp!

articol de: (I.G.)
Direcția Apelor și Garda de Mediu au ieșit din ceață
 

Așa cum se întîmplă pe la noi, toate instituțiile responsabile cu gestionarea cazurilor de protecție a mediului reacționează lent sau deloc. După două zile, lucrurile s-au lămurit în privința deversării de praf de var tehnologic de pe albia rîului Buzău. În mod normal, Garda de Mediu și Direcția Apelor trebuiau să știe în orice moment ce se întîmplă în aria de responsabilitate a fiecăreia, numai că bîjbîiala dovedită și răspunsul relativ întîrziat lasă semne de întrebare asupra controlului pe care fiecare instituție trebuie să-l aibă în astfel de situații.

Situație sub control?

Dacă acum două zile comisarii Gărzii de Mediu au fluturat un acord de mediu în care era stipulat faptul că societatea AGRANA are acordul deversării de praf de var tehnologic din cuptoarele dezafectate în gropile de pe prundul Buzăului, ieri a apărut și comunicatul Direcției Apelor Buzău-Ialomița care precizează că totul este acum sub control și monitorizare. În apropierea balastierei Verguleasa, de pe malul stîng al rîului Buzău, o firmă locală de transport deversa în cîteva gropi cantități impresionante de praf de var.
În aceeași zi, reporterii ȘANSA au încercat să contacteze instituțiile direct implicate în gestionarea respectivei situații și să obțină o informare oficială, dar, din păcate, nu s-a putut primi nici un răspuns oficial de la Direcția Apelor Române și Garda de Mediu.

După trei zile

De întrebăm, dacă de abia după cîteva zile apar în sfîrșit reacțiile oficiale la un caz minor, ce se va întîmpla în cazul unor eventuale evenimente cu implicații mult mai grave? Ieri, prin comunicatul Direcției Apelor Buzău Ialomița, se anunța că: "În conformitate cu programul de monitorizare a clarității apei rîului Buzău, urmează să se efectueze recoltarea de probe și analize și să se compare rezultatele cu cele din luna decembrie 2008, constatîndu-se dacă apar modificări ale indicatorilor de calitate în sectorul respectiv." Ieri, toate gropile excavate de o societate autorizată să exploateze agregatele minerale erau în mare parte astupate cu pietriș, după ce în ele au fost aduse pulberile de var tehnologic de la AGRANA.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU