|
articol de: Laurențiu MARINOV
Judecata în fața magistratului este singura cale acceptată de cei care se află în litigiu pentru rezolvarea conflictelor, fie ele civile ori comerciale și, în anumite cazuri, celor de natură penală, asta în timp ce o nouă profesie a fost creată tocmai pentru a reduce numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor. La Buzău, funcționează în prezent șapte cabinete de mediere, deschise de persoane care au absolvit un curs de specialitate și care se află înscrise în tabloul mediatorilor din țară.
Se bazează pe soluții eficiente și durabile Medierea a fost reglementată în urmă cu doi ani, dar nu este nici pe departe atît de populară printre cei care își caută dreptatea. "Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate
se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile", se arată în primul articol al Legii 192/2006. Avantajele enunțate nu sînt însă argumente suficiente pentru cei care au ceva de împărțit să renunțe la judecată în favoarea acestei alternative. Mediatorii încă își așteaptă clienții dornici să scape de procese lungi și costisitoare și care ar fi dispuși să ajungă la o înțelegere amiabilă cu cei care consideră că le-au lezat interesele. Potrivit legii, conflictele civile și comerciale se pot media, costurile față de un proces în instanță fiind mult mai mici. În dosarele penale, mediatorii îi pot suplini pe magistrați doar în cazurile în care acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a părții vătămate.
Reticență și procesomanie Surse oficiale din cadrul Judecătoriei Buzău, afirmă că pînă în prezent nici un litigiu nu a fost preluat de către mediatori, justițiabilii preferînd în continuare să se adreseze instanței. Asta în condițiile în care medierea a fost promovată prin afișe informative la sediul Judecătoriei dar și al Parchetelor. Reticența vine cel mai probabil din neîncrederea în noua instituție sau poate din înclinația către procesomanie a multora care trec pragul tribunalelor.
Avocatură și mediere Profesia de mediator se pare că se potrivește cel mai bine avocaților care au simțit oportunitatea să-și mai rotunjească veniturile și s-au alăturat celor care au urmat cursul de specializare. Astfel, cîțiva dintre ei au luat inițiativa și, urmînd pașii legali, s-au autorizat ca mediatori urmînd ca noua profesie să o practice în paralel cu cea de bază. Pînă cînd la ușa cabinetelor vor bate primii clienți dispuși să ajungă la înțelegere pe cale amiabilă, avocații mediatori vor trebui însă să se mulțumească cu onorariile primite de la cei pe care îi reprezintă în fața instanțelor de judecată.
JUSTITIARUL: Mediatori fara obiectul muncii | | Asa o sa ramana daca Consiliul de mediere nu se implica in promovarea medierii.degeaba se zbat saracii mediatori buzoieni,am vazut ca isi fac reclama si pe panoul publicitar electronic amplasat in Buzau,la prima intersectie dupa MC.Donalds,pe partea stg.cand mergi catre Focsani,dar degeaba.cONSILIUL DE MEDIERE DE LA bUCURESTI,NU LE INTINDE NICI UN AJUTOR.II INTERESEAZA DECAT FORMAREA MEDUIATORILOR CA ACOLO ESTE DE MULS,ACOLO IES BANII FRUMOSI.PRESEDINTA CDM CIUCA ANCA IN LOC SA PUNA OSU LA BATAIE SI SA PROMOVEZE MEDIEREA A PUS OSU PE ERUSENCU,TRANSFORMANDUL IN AMANT SI CU CARE A IMPARTIT BANII DIN PROIECTUL MEDIEREA IN COMUNITATE ANUL TRECUT.LA ABANDONAT PE BADILA |
Adauga un comentariu la acest articol
|