Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2753 > Eveniment Nr. 2753 de marti, 7 august 2007  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 2





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai īmpreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

La Trans-Bus s-a instalat iarăşi dihonia

articol de: Titi PETRE
Schimbarea la faţă realizată la Trans-Bus cu puţin īnainte de Drăgaică nu a făcut altceva decīt să īntărīte spiritele şi mai rău īn cadrul unei societăţi care supravieţuieşte  aproape īn totalitate din banii contribuabililor. Cum s-ar spune, pe banii noştri se războiesc oameni care īncasează salarii de zeci de mili­oane. Şi ca dovadă că īn cadrul societăţii nimic nu merge stă faptul că pe stat sīnt mai mulţi directori decīt mecanici.

Schimbarea directorului, bucuria...
Cu puţin īnainte de Drăgaică, la conducerea Trans-Bus a fost numit Ştefan Jercan, pensionar, fost şef de cadre la jandarmi. Unii spun că Jercan ar fi pesedist, alţii că-i liberal. El a preluat funcţia de la democratul Gheorghe Voicu,  pensionar, fost ofiţer de armată. Gheorghe Voicu a rămas pe funcţia de director adjunct ca şi inginerul Laurenţiu Şerban, fost şi el director pe vremea guvernării pesediste şi fost coleg de grupă cu primarul Băşcodeală la facultatea de transporturi. Director economic este un alt Gheorghe Voicu, pensionar, pus īn funcţie de democraţi după ce Jean Şerbănoiu, fost director economic, a refuzat să semneze controversatul contract de achiziţionare a celor zece autobuze turceşti. Toţi cei enumeraţi mai sus conduc Trans-Bus, īnsă pe līngă ei mai sīnt şi şefii de secţie, lideri de sindicat, lideri de partid, consilieri locali ş.a.m.d.. Mecanici sīnt mai puţini decīt cei aflaţi īn dispută la conducere pe salarii lunare de zeci de milioane.

"Ne-a pus botniţă ca la sclavi"
Şoferii de pe autobuze acuză actuala conducere că le-a pus "botniţă ca la sclavi". Practic, pe motiv  că sistează furturile de motorină din rezervoare, directorul Jercan a dispus sigilarea rezervoarelor după fiecare alimentare cu carburanţi. Această măsură i-a nemulţumit la extrem pe şoferii de autobuz care spun că oricum nu aveau ce fura şi abia dacă pot să-şi acopere pierderile din diferenţa de consum la maşinile portocalii achiziţionate anul trecut cu certuri, demisii şi mare tam-tam.

"Bisericuţe" democrate
Actuala conducere spune că zilnic, fostul director, Gheorghe Voicu, face şedinţe ad-hoc cu oamenii prin curtea societăţii cu scopul de a-i coopta ca membri ori simpatizanţi īn rīndul democraţilor, cu promisiunea că vor īngroşa rīndurile partidului şi vor fi ajutaţi cīnd vor ajunge iarăşi la putere. Asta īn loc să-i pună la treabă şi să-şi realizeze sarcinile zilnice de serviciu.

Drumul banilor negri
Tot actuala conducere spune că una dintre măsurile luate la īnceputul manda­tului a fost să majoreze salariile muncitorilor pentru a se preveni sustragerile de orice fel. Numai că īncasatorii de pe autobuze vor să impună o lege a lor şi refuză să se supună controlului. Unele surse spun că veniturile legale ale īncasatorilor nu justifică dotarea cu telefoane mobile de ultimă generaţie. Tot de la actuala conducere aflăm despre suspiciunea că īncasatorii nu īnmīnează bilete călătorilor, iar parte din banii rămaşi īn buzunare ar lua anumite direcţii, unele chiar politice.

"Fulga" de la Primărie
De mai mulţi ani īncoace SC Trans-Bus S.A. Buzău, societate comercială la care acţionar unic este Consiliul Local Municipal, nu face altceva decīt să supravieţuiască pe banii contribuabililor pentru că veniturile sīnt extrem de mici şi pīnă acum nici o conducere nu a fost īn stare să i­ni­ţieze un proiect de hotărīre prin care să se reglementeze transportul urban de călători din municipiul nostru. Probabil că cineva doreşte menţinerea īn ceaţă a societăţii, nu de altceva, dar Trans -Bus este o vacă bună de muls chiar şi īn campaniile electorale.
Cīt despre drumul banilor negri, dar şi alte suspiciuni de fraudă, poate se autosesizează organele abilitate, pentru că este bine pentru societate să fie eliminate toate suspiciunile şi fiecare să-şi vadă de treabă.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU