Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2714 > Eveniment Nr. 2714 de vineri, 22 iunie 2007  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Viața între hazna și cîmpul cu mortăciuni

Locuitorii de vizavi de stația de epurare trebuie dotați cu măști de gaze

articol de: Florin ZAFIU

Locuitorii din vecinătatea stației de epurare a orașului sînt disperați din cauza mirosului infect. Casele lor se învecinează la stînga cu stația de epurare și la dreapta cu un teren pe care societatea "Mușatinii" depozitează resturile animalelor sacrificate în abatorul său. Pericolul îmbolnăvirilor pîndește
 la tot pasul. Peisajul este unul de-a dreptul infiorător, doar cîteva pîlcuri de mărăcini, scaieți sau măceși mai rezistă. Iarba din jur, spun localnicii, s-a uscat subit, din cauza dezvoltării economice din zonă. Între ciocan și nico­vală, între hazna și mortăciuni își petrec în fiecare zi din viață proprietarii caselor din zonă.

Mirosul insuportabil le-a intrat în toți porii

Mai grav este faptul că, în imediata apropiere a stației de epurare, se află un teren ce aparține Liceului Agricol, concesionat momentan abatorului S.C. "Mușatinii", unde sînt aruncate resturile rezultate în urma procesării animalelor. Întîlnim aici deșeuri menajere, copite și capete de animale, cîini morți sau diferite alte resturi animale. Oamenii se înnăbușesc de căldură. Deschiderea geamurilor este imposibilă pentru că gîndacii, muștele și alte insecte, care în timpul zilei își fac veacul pe terenul afectat, năpădesc gospodăriile.

Copiii s-au obișnuit cu cadavrele de animale

În lipsa unui teren de joacă sau a unui spațiu amenajat special pentru ei, cum există în oricare alt cartier din oraș, terenul cu mortăciuni servește drept loc de joacă pentru copii. Într-o atmosferă pe care o găsim adesea în opera lui Baudelaire sau a lui Zola, copiii mișună zilnic pe terenul groazei.  Comisarul Gărzii de Mediu, Carmen Ichim, a fost luat prin surprindere de situația semnalată: "Sfătuiesc localnicii să depună o sesizare în scris pentru o mai bună desfășurare a anchetei".

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU