Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4298 > Educational Nr. 4298 de luni, 17 septembrie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Educational  

Directori "foarte buni"

Potrivit rezultatelor obținute de către directorii generali și cei adjuncți ai unităților de învățămînt din județ, în anul școlar precedent, activitatea managerială a acestora poate fi sintetizată cu un singur calificativ: "Foarte bine". Așadar, toți cei 182 de directori din județ, dintre care 145 sînt directori generali, iar restul sînt directori adjuncți, au fost evaluați pentru activitatea desfășurată în anul școlar 2011-2012 cu calificativul cel mai ridicat, respectiv "Foarte [...]


 

Informări la M.E.C.T.S. despre transportul școlar

Vineri, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat o informare la nivel național cu privire la transportul școlar. Propriu-zis, oficialii doresc să afle care este necesarul de microbuze din teritoriu, în funcție de care vor fi achiziționate noi mijloace de transport destinate elevilor. În prezent, sute  de elevi buzoieni sînt nevoiți să parcurgă zilnic zeci de kilometri pe jos. La Buzău, lista cu priorități cuprinde nu mai puțin de 30 de microbuze școlare din mai mult [...]


 

Mișcări de personal

Deși astăzi este prima zi de școală, la Buzău au mai rămas cîteva posturi sau fracțiuni de normă încă neocupate. Pentru aceasta, la I.Ș.J. va fi demarată luni o procedură menită să acopere toate catedrele didactice vacante. Este vorba despre  posturi în zone izolate, refuzate de către profesorii titulari, sau fracțiuni izolate de normă. Dacă pînă luni nu se vor găsi persoane calificate în disciplinele respective, se vor împărți fracțiunile de norme la cadrele didactice deja existente, sau unitat [...]


 

Boboceii, în prima zi de școală

3.029 de copii încep astăzi clasa pregătitoare

I.Ș.J. dă asigurări că nu vor fi probleme la dotarea cu mobilier specific


Luni, 17 septembrie, pentru mii de elevi buzoieni va suna primul clopoțel. Poate cei mai emoționați dintre aceștia sînt cei peste 3.000 de copii de 6 ani care vor fi implicați în experimentul clasei pregătitoare. Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Geta Burducea, la Buzău vor funcționa 219 clase pregătitoare, din care 145 sînt omogene, iar restul de 73 vor funcționa în regim simultan, copiii clasei pregătitoare învățînd în același timp cu colegii lor mai mari din ciclul primar. În cee [...]


 

Dezinteres

Învățămîntul profesional nu are căutare

Numai 67% din locurile oferite la profesională au fost ocupate anul acesta


Elevii buzoieni nu sînt prea interesați de obținerea unei calificări aflate la mare căutare pe piața muncii și pe baza căreia se pot angaja. Dovada o reprezintă numărul destul de mic de absolvenți de clasa a IX-a care s-au înscris în această vară în programul "Alege-ți drumul!", un nou început în România pe ruta învățămîntului profesional. În planul de școlarizare elaborat pentru anul școlar 2012-2013, la Buzău au fost alocate nu mai puțin de 15 clase la care ar fi trebuit să învețe 42 [...]


 

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU