Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4265 > Educational Nr. 4265 de joi, 2 august 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Educational  

Start în ultima etapă de admitere

Potrivit calendarului admiterii în învățămîntul liceal de stat pentru anul școlar 2012-2013, pe 1 august a debutat cea de-a treia și ultima etapă de admitere. Așadar, pe 1 august au fost afișate locul de desfășurare și graficul probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă maternă sau modernă. Urmează ca pe 3 septembrie să se realizeze înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini, iar în intervalul 4-5 septembrie se vor desfășura probele. În perioad [...]


 

Examenul dascălilor

Emoții mari pentru cei peste 700 de candidați înscriși în vederea susținerii examenului de Titularizare. Miza examenului programat astăzi sînt cele 110 catedre titularizabile, cele 207 posturi de suplinitor și alte 470 de catedre incomplete. Rezultatele probei scrise de astăzi vor fi afișate pe 6 august, iar cadrele didactice nemulțumite de notele obținute pot depune contestații urmînd  ca rezultatele finale să fie afișate pe 9 august. Cele mai multe posturi vacante pentru a fi ocupate pe o peri [...]


 

Au devenit experți

54 de profesori au devenit experți în managementul educațional

Acest statut le permite cadrelor didactice numirea într-o funcție de director sau inspector școlar


Începînd cu această lună, județul Buzău se poate lăuda cu peste 233 de dascăli acceptați în Corpul Național al Experților în Managementul Educațional stabiliți în cadrul celor două etape de selecție. Potrivit Legii Educației, începînd din toamnă cadrele didactice aspirante la un post de conducere fie într-o unitate de învățămînt, respectiv director sau director adjunct, fie de inspector școlar, sînt obligate să fie înscrise în Registrul Național al Experților în Management Educațional. Cei mai r [...]


 

Proiect amplu

Schimbarea la față a Liceului Pedagogic

Gardul, sălile de curs, spațiul verde și fațada clădirii vor fi în curînd refăcute


Elevii Liceului Pedagogic din Buzău vor învăța în curînd într-o clădire nouă, modernă și care le va asigura toate condițiile propice studiului. Lucrările de consolidare, reabilitare și refuncționalizare vor viza în principal clădirea unității de învățămînt. Printre obiectivele care vor fi avute în vedere se numără lucrări structurale de rezistență la liceu, împrejmuire, loc de joacă pentru copii, înființarea unui spațiu verde precum și reabilitarea spațiilor verzi existente, desființarea unui ga [...]


 

Mobilierul pentru clasa pregătitoare a început să sosească în școli

Pregătiri pentru noul an școlar

Mobilierul pentru clasa pregătitoare a început să sosească în școli

Cei 3.125 de copii care vor intra în clasa pregătitoare vor avea mobilier nou, special conceput pentru ei


Pentru unitățile de învățămînt din județ care au prevăzut în planul de școlarizare și recent introdusele clase pregătitoare, pregătirile pentru începutul de an școlar sînt în toi. După alocarea fondurilor la începutul lunii iunie, în prezent, în majoritatea școlilor generale, comenzile pentru mobilier au fost făcute, începînd deja să primească băncuțele și scăunelele achiziționate special pentru copiii de 6 ani și adaptate cerințelor lor fiziologice. Fondurile au provenit de la Ministerul Educaț [...]


 

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU