Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5544 > Educational Nr. 5544 de luni, 2 octombrie 2017  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 33





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Educational

Timp de o săptămînă


Corpul de Control al ministrului, la Inspectoratul Școlar, imediat după revenirea Florinei Stoian

Echipa trimisă de la București verifică toată activitatea instituției, începînd din luna martie / Șefa IȘJ spune că nu crede în coincidențe și că vizita ministerială este o consecință a faptului că a contestat ordinul de demitere

articol de: Laurențiu MARINOV
Corpul de Control al ministrului, la Inspectoratul Școlar, imediat după revenirea Florinei Stoian
 

Abia a fost repusă pe post, că s-a și trezit cu Corpul de Control al ministrului pe cap. Florina Stoian, revenită săptămîna trecută pe postul de inspector școlar general, este verificată în aceste zile de inspectori de la București. Echipa trimisă de ministrul Educației verifică întreaga activitate a Inspectoratului Școlar Buzău, începînd din martie 2017 și pînă în prezent.

"Am venit la nouă și ceva dimineață, ieri, la Inspectorat și la 10 minute, am fost anunțată că a sosit Corpul de control, că sînt doi controlori care vor să verifice activitatea începînd din 1 martie, pînă în prezent, toată activitatea Inspectoratului. Nu cred în coincidențe și este o acțiune generată de, cu ghilemele, de cutezanța mea de a mă pune cu domnul ministru, să îi contest ordinul", a declarat inspectorul școlar general al I.Ș.J. Buzău, Florina Stoian. 

Șefa I.Ș.J. consideră că verificările, ce vor dura cel puțin o săptămînă, au drept scop o nouă înlăturare a sa, din funcție. "Au spus că stau cam o săptămînă, deci, ei, pînă nu găsesc ceva, nu pleacă de aici, ca să mă demită din nou", a mai spus Florina Stoian.

Ordin de demitere, suspendat

Florina Stoian a revenit săptămîna trecută pe postul de șef al I.Ș.J. Buzău după ce a obținut la Curtea de Apel Ploiești suspendarea ordinului de ministru prin care a fost demisă luna trecută alături de alți 12 inspectori școlari din țară. Miercuri seară, ea a primit ordinul de renumire pe funcție, iar de joi dimineață este din nou la cîrma învățămîntului buzoian.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU