Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5511 > Educational Nr. 5511 de vineri, 11 august 2017  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 33





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Educational

Ministrul Educației a stabilit


Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat începe pe 21 august

La Buzău sînt aproape 700 de elevi care ar trebui să susțină Bacalaureatul

articol de: Cristina STERIAN

Elevii care au picat Bacalaureatul din vară, cei care au trecut prin examene de corigență, dar și absolvenții de anul trecut care nu au dat încă acest examen, au o nouă ocazie la sfîrșitul acestei luni. Programarea la sfîrșitul lunii august a fost făcută printr-un ordin al ministrului Educației , iar la Buzău au fost stabilite trei centre de examen, două sînt la Buzău și unul la Rîmnicu Sărat.

În județul Buzău sînt aproape 700 de elevi care vor susține examenul de Bacalaureat la sfîrșitul acestei luni, potrivit oficialilor IȘJ Buzău. 

Rezultatele finale se vor afișa pe 6 septembrie

Pe Buzău, testările vor avea loc la liceele "Costin Nenițescu" și "Grigore C. Moisil", iar la Colegiul Național "Mihai Eminescu" a fost stabilit sediul centrului de evaluare. La Rîmnicu Sărat vor fi susținute la Colegiul Național "Alexandru Vlahuță". Pentru data de 21 august a fost programată proba scrisă la Limba și Literatura Română, urmată în calendar de proba obligatorie a profilului și proba la alegere a profilului și specializării. Conform calendarului stabilit prin ordinul Ministrului Educației, pe data 1 septembrie se vor afișa rezultatele și tot în aceeași zi vor fi depuse și contestațiile. Abia pe data de 6 septembrie vor fi făcute publice rezultatele finale.

Ce trebuie să știe elevii care intră în examen

Ca și în cazul examenului din vară, pînă la începerea Bacalaureatului, comi­si­ile județene de BAC și autoritățile locale au obligația să doteze toate sălile de examen cu camere funcționale de supra­veghere video și audio.  Fiecare lucrare este evaluată și notatș inițial de cîte doi profesori, ca și pînă acum. La corectare, dacă diferența dintre notele date de cei doi evaluatori este mai mică de 0,50 puncte, nota finală este media aritmetică cu două zecimale a celor două note, fără rotunjire.  Candidații la Bacalaureat vor semna un proces-verbal, în sala de examen, înainte de probă, prin care menționează că știu că dacă copiază sau încearcă să copieze vor fi dați afară din BAC și nu vor mai putea participa la urmatoarele două sesiuni de Bacalaureat. 

Elevii care încalcă regulile stabilite de Minister pe parcursul examenului, sînt eliminați din examen, indiferent dacă au copiat sau au încercat să copieze și nu mai pot să participe la probele urmatoare din BAC, în sesiunile următoare nu le vor fi recunoscute notele obținute la probele susținute înainte de eliminare, nici la probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. În plus, nu mai au dreptul sa participe la urmatoarele două sesiuni ale Bacalauratului.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU