Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4624 > Educational Nr. 4624 de vineri, 17 ianuarie 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Educational

Fondul clasei și cadourile, în vizor!


În prim plan, corupția

O ședință organizată ieri la care au participat directorii și reprezentanții părinților a abordat această temă

articol de: Mirela DUMITRU
Ministrul Educației a trasat directive inspectorilor școlari generali să convoace ședințe cu directorii de școli, dar și cu părinții, în care să li se atragă atenția cu privire la repercusiunile pe care le pot suferi dacă nu respectă legea. Mult-discutatul fond al clasei a fost un punct spinos pe agenda de discuții la fel ca și  "micile atenții" primite ori chiar cerute de profesori. Pe urmele corupților. Inspectoratul Școlar a pornit ofensiva împotriva profesorilor care nu își fac treaba așa cum trebuie ori care au pretenții absurde de la părinți fie în cadouri fie în impunerea unor fonduri ale clasei mult prea mari. "Am desfășurat un control cu ajutorul inspectorilor de specialitate în școli pentru a vedea dacă la nivelul școlilor sînt astfel de situații, dacă s-au adunat fonduri privind achiziția de  materiale sau fondul clasei. Așteptăm ca aceștia să vină din teritoriu cu concluzii și vom face o centralizare", a declarat Geta Burducea, inspector școlar general adjunct. 

Cotizează cu sume cît mai mari

Uneori vina o poartă chiar părinții care doresc să cotizeze cu cît mai mult pentru a le oferi odraslelor  condiții cît mai moderne, similare celor de acasă. Pentru alți părinți cu posibilități materiale reduse,  presiunea este însă foarte mare, oamenii fiind nevoiți să apeleze chiar la împrumuturi pentru a putea respecta standardele impuse de părinții cu stare. "Cazurile acestea de corupție au apărut poate și din cauza noastră, a părinților încă o dată spun pentru că de mult ori există spiritul de turmă și din dorința părinților de a le promova copilul și de a-l vedea la o clasă cît mai bună și așa mai departe venim cu niște ispite pentru cadrele didactice. Salariile mici pentru dînșii, locurile de muncă la un moment dat se află în derivă pentru că există o sabie a lui Damocles deasupra multora", a precizat Marcel Panait, reprezentant asociație de părinți. 

Asocieri avantajoase

Totodată, subfinanțarea sistemului care nu acordă fonduri suficiente pentru asigurarea materialelor didactice atît de necesare procesului de învățare îndeamnă la tot felul de asocieri avantajoase. "Se pune problema în primul rînd a salarizării și asigurării salarizării, iar cînd se pune problema asigurării mijloacelor și materialelor didactice, atunci statul cu greu poate să ne sprijine, că școala găsește în părinți un partener care poate să sprijine diferite cazuri și în mod voluntar, benevol, nevoii acesteia de asigurare a materialelor", a afirmat Constantin Coman, director Liceul Pedagogic. "În Colegiul Tehnic nu se strînge fondul clasei, deci nu avem de ce să organizăm așa ceva prin comitetul de părinți. Părinții ar trebui să se implice mai mult în acest domeniu și să semnaleze orice problemă, orice demaraj din această privință", a spus Robert Harabagiu, director Colegiul Tehnic.

Val de sesizări

Convocarea întîlnirii cu directorii și părinții deopotrivă este și urmare a faptului că Inspectoratul Școlar este asaltat de sesizări. "În ultima perioadă, pe diferite căi, la Inspectorat ajung tot felul de reclamații. Multe dintre ele nu se confirmă și sînt de o tematică diferită. Au ajuns să sune și pentru a ne spune că o învățătoare a vorbit prea tare și stresează copilul sau că s-au strîns niște bani și părintele respectiv bănuiește că acel casier al asociației de părinți nu i-a cheltuit pe toți, cu părinți care se bănuiesc între ei", a declarat Geta Burducea, inspector școlar general adjunct. Scandalul corupției din școli a lansat din nou în dezbatere un subiect uitat în vreun sertar. Codul de etică al profesorilor va aduce multe și aspre sancțiuni dascălilor care nu-l vor respecta.

 

COMENTARII

Aristocle:
Diversiuni
Fondul clasei se strânge, domnilor miniștri și inspectori școlari, din cauza subfinanțării cronice a învățămâmtului. Terminați cu prostiile și finanțați domeniul ăsta cum trebuie sau măcar cum scrie în lege. 6% din PIB trebuie să fie 6 la sută, indiferent cât de mic sau mare este acest pib. E o problemă de priorități, bani sunt. Dar de, nu ar mai ajunge altfel pentru biserici și mite electorale.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU