Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4619 > Educational Nr. 4619 de vineri, 10 ianuarie 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Educational

Un ordin emis de Ministerul de Finanțe la finele anului trecut i-a lăsat fără salarii pe dascăli


Profesori în țara fluturașilor. Din hîrtie

Ieri, sistemul informațional a fost pus la punct, începînd să fie eliberate ordinele de plată pentru luna decembrie

articol de: Mirela DUMITRU
Birocrația împiedică profesorii să își primească remunerațiile. Un ordin al Ministerului de Finanțe emis la finele anului trecut modifică ordinele de plată pe care profesorii ar trebui să le primească începînd cu luna ianuarie. Actualizarea însă a programului contabil a întîrziat așa că o parte dintre profesori își vor primi lefurile cu întîrziere. Oficialii IȘJ au dat asigurări că problema s-a rezolvat și începînd din această după-amiază se va începe plata salariilor profesorilor. 

Nu și-au primit banii la timp

Anul Nou aduce probleme noi cadrelor didactice. Profesorii de la țară trebuiau să își primească salariile începînd cu data de 6 ianuarie, însă nici pînă joi de dimineață nu văzuseră nici un leu. Motivul, o modificare în programul de contabilitate folosit de Ministerul Educației care a fost operată cu întîrziere. Prinși la mijloc, profesorii au fost nevoiți să se împrumute la rude și prieteni încă din primele zile ale anului.  "Plata drepturilor salariale în învățămînt începe în data de 5 ale lunii și se finalizează în data de 15, dar firesc că fiecare și-a calculat bugetul în așa fel încît să-i ajungă pînă în prima zi de salariu, în cazul nostru pînă în data de 6. Uite că din nefericire ei vor apela probabil la alte metode de subzistență pînă cînd se va face această plată", a afirmat Ion Dobre, lider Sindicatul Învățămîntului Preuniversitar Buzău. Noua procedură de eliberare a ordinelor de plată, destul de greoaie, a împiedicat acordarea la timp a salariilor personalului didactic. "La începutul acestui an, programul Edusal, cel în care se făceau plățile salariaților din învățămînt, au suportat modificări și a trebuit să fie actualizat. Operatorii SIVECO au deblocat în cursul zilei de astăzi (n.r. - ieri) acest program, școlile care au mai puține cadre didactice au început deja să printeze ordinele de plată și să le transmită la Trezorerie", a declarat Geta Burducea, inspector școlar general adjunct.

Mai multe acte

Plata salariilor cadrelor didactice din municipiul Buzău ar trebui să înceapă astăzi. Rămîne de văzut dacă acest lucru se va putea efectua. Schimbarea adusă programului informațional nu se anunță a fi una care să faciliteze munca economiștilor ci, dimpotrivă, volumul de muncă depus pentru eliberarea tuturor actelor este mult mai mare. Astfel, un profesor care va lucra în trei școli diferite nu va primi ca pînă acum un singur fluturaș de salariu, ci trei, cîte unul pentru fiecare școală unde lucrează. Deci, aceiași bani, dar mai mulți fluturași.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU