Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5608 > Economic Nr. 5608 de vineri, 12 ianuarie 2018  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 34





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Economic

Un raport îngrijorător


Buzăul "îmbătrînește" rapid

Românii se împuținează pe zi ce trece

articol de: (F.A.P.)
Buzăul "îmbătrînește" rapid
 

Viitorul sună destul de rău în România. Ultimul raport al Institutului Național de Statistică arată că ne împuținăm rapid, iar unele orașe precum și Buzăul va "îmbătrîni" rapid.

De pildă, în ultimii 10 ani, comuna Florești din Cluj, a crescut de la 7.600 de locuitori (în 2007), la peste 33.000 în 2017. Evident, cînd ai o asemenea creștere a numărului de locui­tori, asta îți afectează piața muncii, nivelul salariilor și prețurile locuințelor (sau ale chiriilor). La polul opus avem cazul localității Orașu Nou din Satu Mare, ai căror locuitori s-au diminuat de la 7.600, la 3.800.

În 10 ani, schimbările în materie de preferință a românilor pentru zona de reședinta s-au schimbat enorm. Chiar și ordinea primelor 10 orașe ale țării după numărul de locuitori s-a schimbat. Datele au ca sursă Institutul Național de Statistică. 

Potrivit ultimului clasament, Timișoara pierde un loc în favoarea Iașiului, Clujul urcă o pozitie, dispare din top 10 Brăila, dar intră Oradea. Capitala, evident, rămîne pe primul loc. Datele reprezintă populația după domiciliu, măsurată de Statistică. Ca idee, avem în România 2.283 localități care pierd locuitori, doar 889 de localități care cîștigă locuitori și avem același număr de locuitori în 5 cazuri.
S-au luat în calcul doar creșterile de peste 80%, unde campionii sînt zonele limitrofe Capitalei, Timișoarei, Clujului și Iașiului. Segmentul de creștere 60-80% al populației respectă aceeași rețetă.

Ca să rezumăm, oamenii caută disperați să ajungă în jurul celor mai mari 4 orașe din țară, lăsînd traiul (prea) liniștit din micile orășele în care își duceau viața. Asta ar trebui să dea de gîndit autorităților locale, atît din zonele în care se pleacă, cît și celor din zonele de destinatie.   

Ce mai trebuie să știm?

Populația rezidentă a României e de 19,8 milioane de locuitori, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Date fiind faptul că se nasc mai puțini români decît mor (sporul natural e negativ) și pleacă din România mai mulți români decît cei care se întorc, am ajuns să "pierdem" aproape un sfert de milion de români. Potrivit calculelor INS, în varianta optimistă, pentru anul 2060, România ar putea avea 16,3 milioane locuitori, iar în varianta pesimista, doar 12,5 milioane locuitori. Varianta medie (care e și cea mai plauzibila), indică o Românie cu 13,8 milioane locuitori. În toate scenariile, județul Teleorman pierde cei mai mulți locuitori. 

România nu e singura țară care se luptă cu fenomenul îmbătrînirii demografice. Aflăm că un sătuc din Alpii elvețieni - Albinen, oferă peste 20.000 de euro fiecărui adult care se va stabili acolo. Elvețienii pun și niște condiții: să ai sub 45 de ani, să stai minim 10 ani acolo și să îți cumperi o casă sau să îți construiești una, cu minim 170.000 de euro. Dacă îndeplinești aceste criterii, vei primi în plus, pe lîngă cei 25.000 de franci elvețieni (21.500 de euro), cîte alți 10.000 de chf (8.500 de euro) pentru fiecare copil care te însoțește. Pe scurt, o familie formată din soț, soție și doi copii ar primi 63.000 de euro pentru a-și relua viața în Albinen.

Un asemenea proiect într-o localitate din România poate părea însă o utopie.  Scăderea populației rezidente, în perioada 2015-2060, la nivelul județelor, în varianta medie de proiectare, va oscila între -61,3% (Teleorman) și -7,5% (Iași). Județele care ar înregistra o diminuare a populației sub 100.000 de persoane ar fi: Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vaslui. În 2060 municipiul București ar urma să aibă în continuare cea mai numeroasă populație (1,38 milioane persoane), urmat de județul Iași (a cărui populație va scădea la 728,7 mii persoane în 2060). Tulcea ar înregistra o reducere a populației cu aproximativ 97,8 mii persoane și va rămîne în continuare județul cel mai puțin populat.

Buzăul, în rînd cu orașele medii și mici

La nivel teritorial, populația rezidentă de 80 de ani și peste va crește în toate județele, atît în varianta medie, cît și în varianta intermediară. În varianta medie, în anul 2060, un număr de 18 județe vor înregistra ponderi de peste 40,0% ale populației rezidente de 80 de ani și peste din populația vîrstnică (Argeș, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Neamț, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vîlcea).  

Numai în județele Cluj, Ilfov, Timiș și municipiul București se vor înregistra, în anul 2060, ponderi mai mici (sub 30%) ale populației de 80 de ani și peste. În varianta intermediară, în anul 2060, ponderea populației rezidente de 80 de ani și peste în populația vîrstnică va oscila între 50,6% în Teleorman și 26,6% în Cluj, 21 de județe înregistrînd ponderi ale populației de 80 de ani și peste de peste 40%, scrie hotnews.ro

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU