Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4637 > Economic Nr. 4637 de vineri, 7 februarie 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Economic

Încasări bugetare peste așteptări în prima lună a anului


Direcția Antifraudă își face simțită prezența

articol de: Adrian CRĂCIUN

Operaționalizarea parțială a Direcției Antifraudă Fiscală a dus la  o îmbunătățire a colectării impozitelor în prima lună a anului.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală  a raportat venituri care au însumat 16,1 miliarde lei, cu 6,5% peste programul de încasări comunicat de Ministerul Finanțelor Publice (15,1 miliarde lei), lucru care reflectă diminuarea evaziunii fiscale. Potrivit unui comunicat al ANAF, cea mai importantă creștere de încasări a provenit din taxa pe valoarea adăugată, unde s-au realizat venituri de 5,02 miliarde lei, cu 758,06 mili­oane lei (17,7% indice nominal) mai mari decît încasările din 2013 (4,27 miliarde lei).

Încasări bune și la accize

Încasările din TVA pentru operațiunile interne în luna ianuarie 2014 au fost mai mari față de cele din ianuarie 2013 cu 10,83 % (+595,26 milioane lei) și cu 10,76% mai mici (-58,70 milioane lei ) la importul de bunuri. În domeniul accizelor programul de încasări a fost realizat în proporție de 124,98%.

Față de încasările din perioada analizată a anului precedent, accizele au fost mai mari cu 12,5% (în termeni nominali), respectiv 2,36 miliarde lei față de 2,1 miliarde lei în luna ianuarie 2013 (+ 262,69 milioane lei). În ceea ce privește impozitul pe profit, s-au încasat 247,21 milioane lei, cu 53,57 milioane lei mai mult decît în 2013 (193,64 milioane lei) iar încasările la capitolul „rest venituri“ au fost mai mari cu 793,55 milioane lei față de perioada similară a anului 2013.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU