Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4479 > Economic Nr. 4479 de luni, 17 iunie 2013  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Economic

Un vis frumos pentru mediul de afaceri


Cambia, biletul la ordin și C.E.C.-ul, fără incidente de plată

I.M.M.-urile solicită îmbunătățirea legislației în domeniul instrumentelor de plată

articol de: Adrian CONSTANTIN
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (C.N.I.P.M.M.R.) a realizat recent o consultare ce vizează necesitatea și modalitățile de îmbunătățire a legislației în domeniul biletelor la ordin, sub forma unui sondaj derulat prin intermediul portalului www.immromania.ro. Potrivit unui comunicat al consiliului, respondenții acestui sondaj au fost în proporție de 25% microîntreprinderi, 42% întreprinderi mici și 33% întreprinderi mijlocii. Toți participanții la sondaj au fost beneficiari ai unui bilet la ordin sau au emis un bilet la ordin, indicînd că au avut probleme (incidente de plată), privind emiterea de bilete la ordin fară acoperire, refuzate la plată de către banca emitentului din lipsă de fonduri.

O lege din 1934

Potrivit comunicatului, referitor la propunerile de îmbunătățire a legislației în domeniul biletelor la ordin, întreprinzătorii chestionați au indicat în proporție de 67% necesitatea angajării în termen de maximum 30 de zile a răspunderii penale a administratorului care a semnat un bilet la ordin fără acoperire, 17% au propus realizarea unei publicații a societăților comerciale cu incidente de plată, iar 16% s-au pronunțat în favoarea implicării băncilor și blocării sumelor în cont. Un alt argument al cererii de îmbunătățire a legislației îl constituie faptul că biletul la ordin este reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin (publicată în Monitorul Oficial nr. 100/1934), cu mai multe modificări suferite în decursul celor 79 de ani de existență, această lege făcînd obiectul atît unor critici de neconstituționalitate, cît și al interpretărilor din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea uniformizării practicii instanțelor. De asemenea, în ultima perioadă au fost semnalate probleme de interpretare și aplicare a legii, precum și omisiuni de reglementare, în sensul că nu prevede în mod expres că și biletul la ordin are valoare de titlu executoriu.

Refuz la decontare pentru 6-7% din cecurile duse la bănci

Consiliul Național al IMM-rilor susține că este necesară și clarificarea aspectelor procedurale implicate de Legea nr. 58/1934, raportată la prevederile noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare pe data de 15 februarie 2013. Specialiștii  mai atrag atenția asupra faptului că în prezent cca. 6-7% din cecurile, biletele la ordin și cambiile aduse la bancă de clienți sînt refuzate la decontare pentru că societățile care au emis respectivele instrumente de plată nu au suficienți bani în conturi, sumele refuzate reprezentînd una dintre cele mai acute probleme din economie în perioada de criză, blocînd practic activitatea multor companii. În aceste condiții CNIPMMR propune elaborarea în regim de urgență a unui act normativ care să reglementeze cambia, biletul la ordin și cecul și care să asigure cadrul legal complet și corespunzător pentru toate instrumentele de plată și o bună funcționare a relațiilor de plăți și buna utilizare a instrumentelor de plată. Reprezentanții IMM-urilor mai doresc eliminarea riscurilor de neplată și rezolvarea acoperirii eventualelor riscuri de insolvabilitate temporară, de către beneficiarul plății și pentru transferul drepturilor de beneficiar al plății.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU