Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2431 > Economic Nr. 2431 de vineri, 14 iulie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Economic

Economic pe scurt

Activități permise instituțiilor financiare nebancare

Instituțiile financiare nebancare pot desfășura următoarele activități de creditare:
a) acordare de credite, incluzînd, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare;
b) leasing financiar;
c) emitere de garanții și asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului;
d) acordare de credite cu primire de bunuri spre păstrare, respectiv amanetare prin case de amanet;
e) acordare de credite către membrii unor asociații fără scop patrimonial, organizate pe baza liberului consimțămînt al salariaților/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor, respectiv case de ajutor reciproc;
e) acordare de credite de către persoane juridice fără scop patrimonial din fonduri publice sau puse la dispoziție în baza unor acorduri interguvernamentale, cu caracter rambursabil/nerambursabil;

Dobîndă zero

Dobînda practicată de Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) la toate operațiunile realizate prin intermediul cardurilor de credit sub sigla MasterCard este zero pînă la 31 august, iar după această dată banca va percepe o rată a dobînzii de 17,5% pe an. Lansat la începutul lunii mai, cardul are limite de creditare cuprinse între 500 de lei și 50.000 de lei, dar nu mai mult de trei venituri nete lunare. Contul accesat prin intermediul cardului de credit reprezintă o linie de credit pentru nevoi personale, cu rambursare lunară (minim 2,5% din fondul utilizat) și reînnoire a plafonului după fiecare operațiune. În cazul plăților la comercianți, cardul beneficiază de o perioadă de grație de pînă la 59 de zile calendaristice. CEC a început activitatea de emitere de carduri în decembrie 2005 și a lansat patru tipuri de card. Pînă în prezent, CEC a emis peste 41.000 de carduri și dispune de 1.020 de EPOS-uri instalate la ghișeele băncii, care în următoarele două luni vor ajunge la circa 1.200, și 138 de ATM-uri operaționale.

Card pentru rețeaua de librării
 
BRD Finance a lansat un card de credit destinat celor care vor să achiziționeze produse din rețeaua de librării Diverta sau de la orice alt magazin din țară și străinătate, care afișează sigla MasterCard. Limita maximă de creditare este de 20.000 lei, iar rambursarea sumelor cheltuite pentru cumpărături la comercianți se poate realiza fără a plăti dobîndă și comision într-o perioadă de grație de maximum 40 de zile. Cardul Diverta asigură posesorilor săi posibilitatea să cumpere în patru rate lunare egale, fără să plătească dobîndă și comision, orice produse din rețeaua de magazine Diverta. Dobînda plătită este cu atît mai mică cu cît cardul este utilizat mai mult, respectiv de la 1,69% pe lună pentru valori de peste 4.000 lei și de pînă la 2,49% pe lună pentru sume mai mici de 800 lei. Depunerea documentelor pentru obținerea cardului se face în magazinele Diverta, iar răspunsul este furnizat pe loc. După aprobare, contractul poate fi semnat imediat, urmînd ca în decurs de maximum două săptămîni cardul să fie trimis la domiciliul posesorului.

Prelungirea termenului limită

Termenul limită pentru transferul dreptului de proprietate asupra Băncii Comerciale Române (BCR) a fost prelungit pînă la 21 septembrie, printr-o hotărîre aprobată de guvern. Termenul stabilit inițial pentru finalizarea procesului de privatizare a BCR expira pe 21 iunie. Decizia de prelungire a termenului a fost adoptată întrucît Consiliul Concurenței nu a prezentat încă un punct de vedere privind preluarea BCR de către banca austriacă Erste și a solicitat date suplimentare. Președintele Consiliului Concurenței, Mihai Berinde, susține că așteaptă elaborarea unui act normativ care să stabilească valoarea garanțiilor emise de stat în favoarea BCR pentru fosta Bancorex și termenul în care acestea pot fi executate. Avizul Consiliului Concurenței privind emisiunea de titluri de stat în favoarea BCR la momentul fuziunii cu Bancorex reprezintă una dintre ultimele condiționalități pe care partea română trebuie să le îndeplinească pentru finalizarea privatizării BCR și trecerea pachetului majoritar de acțiuni în posesia Erste Bank.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU