Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4775 > Cotidian Nr. 4775 de luni, 25 august 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Cotidian  

Bani pentru materiale didactice

Vești bune pentru cadrele didactice. Mi­nis­trul Educației, Remus Pricopie, a anunțat că are în plan acordarea unui sprijin financiar dascălilor. Potrivit oficialului, profesorii din învățămîntul preuniversitar ar urma să primească pînă la sfîrșitul acestui an bani pentru a cumpăra cărți și pentru a participa la conferințe. Sumele vor fi acordate din fonduri europene în urma cărora profesorii ar primi o ­a­nu­mită sumă de bani pe care îi vor putea folosi pentru achiziționarea de cărți și reviste [...]


 

Începe Bac-ul scris

Peste 1.500 de candidați sînt așteptați astăzi la prima probă scrisă a bacalareatului din sesiunea august-septembrie. Proba scrisă de limba și literatura română programată astăzi va începe la ora 9 iar accesul candidaților este permis în intervalul orar 8-8.30. Examenul se va susține în 6 centre de examen din județ stabilite la  Colegiul Agricol „Dr. Constantin Angelescu“ Buzău, Liceul Pedagogic „Spiru C. Haret“ Buzău, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu“ Buză [...]


 

Accident cu doi morți, în curba blestemată de pe Șoseaua de Centură Accident cu doi morți, în curba blestemată de pe Șoseaua de Centură

Cel mai negru punct de pe Șoseaua de Centură a municipiului Buzău se dovedește a  fi curba aflată pe tronsonul dintre Dedeman și Fabrica de Bere. Acolo și-au găsit sfîrșitul, ieri dimineață, alte două persoane care tranzitau județul Buzău. Victimele se aflau într-o Dacie Solenza care a intrat cu viteză în curba respectivă, în condițiile în care șoseaua era acoperită cu apă rezultată în urma ploii. Mașina a intrat în derapaj și nu a mai putut fi stăpînită de șofer, un bucureștean în vîrstă de 54 [...]


 

Incident aviatic fără victime, la Boboc

În timpul unui zbor de instrucție, un elicopter IAR-316B, ce aparține Școlii de la Boboc, a atins solul cu partea posterioară.    Un incident aviatic a fost înregistrat vinerea trecută, în jurul prînzului, la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene de la Boboc. În timpul unui zbor de instrucție, un elicopter IAR-316B, ce aparține Școlii de la Boboc, a atins solul cu partea posterioară.  Din fericire, elicopterul a fost adus la sol în condiții de siguranță și nici unul dintre cei trei membri a [...]


 

Au șansa lor!

Corigenții, așteptați la liceu

Peste 500 de locuri mai sînt disponibile la liceele tehnologice din județ



Nu s-au spetit învățînd dar vor intra la liceu pentru a învăța o meserie. Elevii care au promovat examenul de corigență sînt așteptați să îngroașe rîndurile liceenilor. Peste 500 de locuri la liceu sînt disponibile în prezent la unitățile de învățămînt liceal din județul Buzău. Este vorba în special de licee tehnologice care oferă atît locuri la liceu, cît și la școala profesională. 
Clase incomplete
Liceele tehnologice încă mai așteaptă viitori liceeni. Primii vizați sînt corigenții [...]


 

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU