Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5039 > Cotidian Nr. 5039 de vineri, 11 septembrie 2015  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 20





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Cotidian

Fotografia unui buzoian, alături de cele mai bune din lume

articol de: Laurențiu Marinov

Cele mai bu­ne fotografii din lume, premiate la Sony World Photo­graphy Awards 2015, cea mai mare compe­tiție de profil la nivel mondial, printre care se numără și  lucrarea "Alesul oilor", a buzoianului Auraș Mihaiu, vor fi expuse în perioada 7-16 septembrie la Muzeul Țăranului Român.  Potrivit unui comunicat transmis de către organizatori, în cadrul expoziției, care se desfășoară în contextul Festivalului de Fotografie Bucharest Photo Week, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, ajuns la a doua ediție, vor fi organizate aproximativ 45 de evenimente, la care sînt așteptați să participe invitați din Canada, SUA, Olan­da, Polonia, Ucraina și Republica Mol­dova. Printre fotografiile expuse se vor numără cele din seria "Camera intima" realizate de Cosmin Bumbu, cîștigător al premiului "Fotograful anului" la secțiunea "Arhitectură" în ca­drul SWPA 2015, care cuprinde o serie de imagini realizate în 35 de închisori din Ro­mânia. Totodată, amatorii de fotografie vor putea admira și lucrarea "Alesul oilor", de Aura Mihaiu, cîștigător al premiului România Național Award, care a surprins momentul de la stînă în care ciobanii îi pregătesc oile pentru iernat. Sony World Photography Awards este cea mai mare competiție de fotografie din lume. La ediția din acest an, cea de a opta, a fost înregistrat un număr record de înscrieri, mai exact 173.444 din 171 de țări, o creștere de 24% față de anul trecut. La SWPA 2015 au fost decernate 54 de premii naționale.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU