Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2515 > Actualitate Nr. 2515 de vineri, 20 octombrie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

Salonul Național de ArtĂ Fotografică și-a desemnat cîștigătorii


25 de artiști fotografi premiați la Buzău

articol de: (M.I.)

Ediția cu numărul 5 a Salonului Național de Artă Fotografică de la Buzău, competiție organizată pe patru secțiuni - monumente istorice, portret, eseu și turism cultural - a adus sub lupa juriului peste 800 de lucrări. Calitatea deosebită a pozelor i-a pus în dificultate pe cei care au analizat pozele, 25 dintre exponate fiind premiate, iar diferența pînă la 131 au fost deja expuse în cadrul vernisajului.
Marele premiu al Salonului i-a revenit artistului fotograf Gheorghe Rizeanu din București, pentru grupajul de fotografii "Fotograf la drum", "Țărăncuța", "Două domnișoare", "Spinul" și "20 iulie". În același timp, premiul acordat bucureșteanului este și o recunoaștere a întregii sale activități pusă în slujba artei fotografice din România, artistul contribuind din plin la lansarea acestei manifestări, atît în calitate de președinte al juriului, la primele două ediții, cît și în calitate de fotograf concurent. Premiul I a fost acordat timișoreanului Raoul Marius Șeptilici, pentru lucrarea "Terpsichore", premiul al II-lea a revenit artistului ucrainean Boris Panov, pentru lucrarea "Old Age", iar cu premiul al III-lea a fost distins bucureșteanul Ștefan Stan, pentru lucrarea "Floarea Lecturii". Încă trei artiști au fost premiați cu medalii de către Asociația Artiștilor Fotografi din România, după cum urmează: medalia de aur pentru Mihai Moldovan din Brașov, medalia de argint Lubov Saveleva din Ucraina și medalia de bronz Laura Haiduc din Oradea. Restul de 18 artiști aleși cîștigători au fost onorați cu premii speciale pe secțiuni, precum și mențiuni. Premiul special "Victor Iliu" a fost acordat personal de președintele juriului, regizorul de film Nicolae Cabel, originar din Buzău, artistului timișorean Sorin Onișor pentru lucrarea "Bătrîna cu dovleci". Expoziția găzduită de Primăria municipiului va putea fi admirată pînă la 20 noiembrie.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
De ce s-a spînzurat elevul de la Liceul de Artă

Click aici pentru toate articolele din categoria Actualitate

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU