Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2513 > Actualitate Nr. 2513 de miercuri, 18 octombrie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

ACCIDENT GRAV LA OREAVU


UN GERMAN A BĂGAT ÎN SPITAL TREI MILITARI

articol de: Loredana BĂLAN
UN GERMAN A BĂGAT ÎN SPITAL TREI MILITARI
 

Trei cadre militare din Rîmnicu Sărat, angajați ai unității militare 016 40 -Transmisiuni din Buzău care plecaseră împreună la locul de muncă, nu au mai ajuns la serviciu, ci la spital.
Drumul le-a fost curmat de un autoturism care s-a izbit frontal de mașina în care se aflau și atît cei trei militari, dar și șoferul celuilalt autoturism, un cetățean german, au ajuns la spital în stare gravă. Accidentul s-a produs, ieri dimineață, în jurul orei 6 și jumătate, pe drumul care leagă Buzăul de Rîmnicu Sărat, mai precis în localitatea Oreavu.
A intrat într-un atelaj
Martorii povestesc că șoferul unui autoturism Renault Megane a încercat să evite o căruță, atalajul pătrunsese pe DN 2 E 85 dintr-un drum lăturalnic, fără prioritate, iar șoferul a reușit să evite impactul cu căruța, însă a izbit pur și simplu autoturismul Cielo care circula din sens opus, dinspre Rîmnicu Sărat spre Buzău și în care se aflau cei trei militari de la unitatea 01640. Bărbații se îndreptau spre locul de muncă.
Martorii, îngroziți
În urma impactului deosebit de puternic, ambele mașini au fost făcute zob, iar pasagerii au fost prinși între fiare. Martorii spun că militarii au fost scoși din mașina transformată într-un coșciug pe patru roți de alți colegi de ai lor care se aflau în zonă în momentul accidentului: „Am găsit mașina aruncată, toți băieții erau loviți la cap, am dat telefon la Pompieri, la Ambulanță, militarii erau loviți la cap, erau în stare foarte gravă, s-a brodit și o mașină de militari care am înțeles că mergea în misiune la Buzău și nu au plecat pînă nu i-au scos din mașină și pînă cînd a venit Ambulanța. Au venit toți șoferii, au oprit mașinile ca să-i scoatem afară. Cel din Renault a ieșit singur din mașină. Am auzit o bubuitură mare, s-a deschis ușa de la casă, am venit repede aici, erau în stare foarte gravă, numai sînge erau pe față, unul spunea că îl doare mijlocul“, a declarat Andrei Pîrjol din Oreavu.
Ambulanțele abia au făcut față
Cei trei militari de la unitatea 01640 au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Municipal din Rîmnicu Sărat, potrivit medicului primar din secția de Chirurgie a spitalului rîmnicean, Silviu Șafga, ei au suferit politraumatisme și prezintă leziuni multiple. Din cauza unui traumatism cranio-cerebral, una dintre victime a fost transportată la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, iar ceilalți doi militari rămași în unitatea spitalicească rîmniceană sînt stabili, la fel și șoferul celei de-a doua mașini implicate în accident, cetățeanul de origine germană, în vîrstă de 47 de ani. După cum a declarat Marcel Țîrloi, unul dintre militarii răniți în accidentul de la Oreavu, nici una dintre mașini, nici cea condusă de cetățeanul german și nici cea în care se afla el și ceilalți doi colegi ai săi, nu circula cu viteză: „Veneam spre Buzău în Oreavu, o căruță venea din partea dreaptă, i-a tăiat calea mașinii, șoferul a vrut să evite căruța și a intrat în noi, nu aveam viteză prea mare.“ Potrivit agenților de poliție, conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice și purtau centura de siguranță în momentul producerii impactului.
(Rîmnicu Sărat)

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Tîlhărie la lumina zilei pe cel mai circulat bulevard din Buzău

Click aici pentru toate articolele din categoria Actualitate

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU