Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2505 > Actualitate Nr. 2505 de luni, 9 octombrie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

Morfina va putea fi prescrisă de orice medic

Acum medicamentul nu mai este destinat strict bolnavilor de cancer

articol de: Corina RĂCHIȚEANU

Orice medic va putea prescrie medicamente opioide pentru tratarea durerii, în baza Legii 339/2005. Noua legislație, care vine să înlocuiască reglementări vechi de peste 30 de ani, are normele metodologice elaborate și va fi aplicată, cel mai probabil, în decurs de o lună.
Principala modificare constă în faptul că orice medic, indiferent de specialitate, va avea dreptul să prescrie în tratamentul durerii medicamente opioide, acolo unde suferința pacientului impune acest lucru. Pînă acum acest drept era rezervat doar oncologilor, beneficiarii tratamentului fiind în special bolnavii de cancer. După implementarea practică a noii legi, pentru orice afecțiune care provoacă durere severă pot fi prescrise derivate din opioide. Mai mult, orice farmacie cu autorizație de funcționare va putea deține și elibera acest gen de medicamente. Pînă acum, prescrierea acestor medicamente putea fi făcută doar de medicii oncologi, principalul medicament prescris fiind morfina. Medicamentele de acest gen se eliberau doar în anumite farmacii din Buzău. Potrivit noii legi, medicamentele derivate din substanțe opioide pot fi prescrise pentru orice boală care duce la durere severă, nu numai pentru cancer, așa cum era pînă acum.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU