Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4685 > Actualitate Nr. 4685 de miercuri, 16 aprilie 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

Iarmaroc politic


Administratori rîmniceni cercetați penal

articol de: Mona-Liza STANCIU
Polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Rîmnicu Sărat, sub îndrumarea atentă a unui procuror din cadrul Parchetului, stau în continuare cu ochii pe potențialii infractori. Chiar în prima zi a săptămînii, în urma verificărilor efectuate, au întocmit nouă dosare de cercetare penală. Cele nouă persoane care s-au ales cu dosar de cercetare penală au vîrste cuprinse între 26  și 61 de ani și au domiciliul chiar în Rîmnic. Sînt cercetate în mai multe dosare penale instrumentate de polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni prevăzute și pedepsite de prevederile Legii privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pentru reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentînd impozite sau contribuții cu reținere la sursă. Printre cei cercetați se numără administratorul unei fabrici de mobilă, bănuit că în lunile ianuarie și februarie ar fi reținut și nu ar fi virat la buget impozite și taxe cu reținere la sursă în sumă de 21.422 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral. Un alt administrator al unei firme de confecții este bănuit că a procedat la fel și că în aceeași perioadă ar fi reținut și nu ar fi vărsat la bugetul statului impozite și taxe cu reținere la sursă în sumă de peste 13.000 lei. Cercetările vor continua în vederea documentării întregilor activități infracționale.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
De ce s-a spînzurat elevul de la Liceul de Artă

Click aici pentru toate articolele din categoria Actualitate

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU