Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4595 > Actualitate Nr. 4595 de joi, 28 noiembrie 2013  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

La unitatea din Micro 14 s-au petrecut momente ca-n


Jandarmii și extratereștrii

Unii au scris anonime, alții s-au grăbit să le dea curs

articol de: Florin ZAFIU
Unitatea de jandarmi de la Buzău a fost scena unor momente penibile, demne de scenariul unui film de comedie din ciclul celor franțuzești cu celebrul Louis de Funes. Unii au scris anonime inepte, iar șefii lor de la București s-au grăbit să le dea curs. Nu mai puțin de 330 de plîngeri au luat în calcul mai-marii de la Ministerul de Interne, deși sistemul are un ditamai serviciul de protecție internă. În loc să apeleze la serviciul specializat, niște Ludovici Cruchoti de la Centru și-au pierdut timpul numărînd prunii din curtea Jandarmeriei. Exact ca-n "Jandarmul și extratereștrii". Au căutat pînă și prin rafturile magazinelor probe care să îi pună punct mandatului de inspector-șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi. În urma cîtorva zeci de sesizări la adresa colonelului Florinel Micheten, comandantul jandarmilor buzoieni, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a efectuat un control de fond. Mare parte dintre aspectele sesizate de cîțiva colegi din interior, sub anonimat, nu au fost confirmate pe timpul controalelor. Se întrevede totuși o luptă aprigă pentru scaunul de inspector-șef al Jandarmeriei buzoiene, actualul comandant primind o sancțiune sub forma unui avertisment. Un avertisment care cîntărește greu în dosarul profesional al inspectorului-șef. Va urma și o replică... 
În ultima perioadă de timp, la adresa inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Buzău s-au adunat peste 30 de sesizări și plîngeri. Toate au ajuns bineînțeles pe masa superiorilor din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Cum era de așteptat, nu a durat mult pînă la organizarea unor controale de fond. Unul în luna mai, altul recent, organizat în urmă cu cîteva săptămîni.
Un grup de jandarmi buzoieni, sub protecția anonimatului, au acuzat comandantul că s-ar folosi de funcția pe care o deține în scopul de a obține o serie de avantaje. Între zecile de fapte pe care inspectorul-șef le-ar fi săvîrșit ar fi valorificarea recoltei de prune din GAZ-ul Jandarmeriei prin comercializarea litrilor de țuică rezultați. Echipa de control din București a mers pînă la chestionarea patronilor de magazine în care țuica respectivă ar fi ajuns. Concluziile au fost negative, iar sesizarea neconfirmată. Două dintre ele totuși i-au adus comandantului un avertisment. "Faptul că am dispus ca autobuzul unității să aducă copii de la Colegiul Hasdeu pentru o activitate de promovare în unitate și faptul că am rugat într-o zi mecanicul să se uite la mașina personală pentru că nu am putut să plec la sfîrșitul programului. Asta este, mi le asum, pentru asta am luat și o sancțiune", a precizat colonelul Florinel Micheten, inspector-șef Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.

Cîntărește greu în viitoarea carieră profesională

Avertismentul cîntărește greu pentru viitoarea carieră a comandantului Jandarmeriei buzoiene. O dată pentru că sancțiunea va fi trecută în dosarul profesional, iar timp de 6 luni Florinel Micheten nu poate participa la nici un concurs de ocupare a unui post. Mai mult decît atît, comandantul a fost obligat la plata combustibilului consumat cu transportul elevilor și achitarea a două ore de muncă în contul mecanicului din instituție. La mijloc par a fi o serie de tensiuni alimentate din dorința unor subalterni de a accede la funcția supremă în inspectorat. "Poți să bănuiești, cîte vreme nu poți proba. Acum chiar vorbeam și cu colegii, orice militar își dorește să promoveze în carieră, probabil că există care vor să promoveze", a declarat colonelul Florinel Micheten, inspector-șef Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.

A sesizat la rîndul lui I.G.J.R.

La rîndul său colonelul Florin Micheten a sesizat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române întrucît o serie de date au fost dezvăluite de către nemulțumiți, prin intermediul unor mail-uri, punînd astfel în pericol securitatea informațională a instituției. Controlul de fond a urmărit totodată activitatea inspectoratului fiind stabilit un plan de măsuri pentru neregulile constatate. Vorbim despre o serie de documente întocmite superficial, de către angajații instituției în nici un caz, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Buzău, despre probleme care să evidențieze instituția cu evenimente negative. "Nu au fost aspecte care să ducă la producerea de evenimente sau fapte negative.  Îmbucurător pentru noi a fost faptul că la concluzia finală a fost că nu au dus la o activitate greșită a unității", a precizat colonelul Florinel Micheten, inspector-șef Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău. Colonelul Florinel Micheten se află la comanda Inspectoratului Județean de Jandarmi din anul 2010,  fiind unul dintre puținii responsabili de instituții publice care nu au ieșit în evidență cu aspecte negative.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
De ce s-a spînzurat elevul de la Liceul de Artă

Click aici pentru toate articolele din categoria Actualitate

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU