Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2238 > Actualitate Nr. 2238 de marti, 22 noiembrie 2005  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

Anchete cu concluzii contradictorii în cazul medicului Domnița Pătrașcu

articol de: (F.A.P.)
Anchete cu concluzii contradictorii în cazul medicului Domnița Pătrașcu
 

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate au verificat la rîndul lor activitatea, pe ultimele luni, a medicului Domnița Pătrașcu, șeful Secției de Boli Dermato-Venerice, urmărită penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, înșelăciune, delapidare, fals intelectual și uz de fals.

Concluzia trasă în urma controlului efectuat de cele două instituții este că din punct de vedere al actelor medicale întocmite, medicului Domnița Pătrașcu nu i se poate imputa absolut nimic.

CJAS Buzău așteaptă rezultatele anchetei derulate în prezent de Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cadrul IPJ Buzău, pentru a stabili dacă este sau nu cazul să inițieze demersuri în vederea recuperării sumei de 192 de milioane de lei, cu care Poliția susține că ar fi fost prejudiciată.

Poliția spune că internările au fost fictive

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului Județean de Poliție, Serviciul de Investigare a Fraudelor a demarat urmărirea penală în cazul șefului Secției de Boli Dermato-Venerice, medicul Domnița Pătrașcu și a asistentei șefe din cadrul aceleiași unități, sub acuzațiile de înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și uz de fals.

Potrivit IPJ, atît medicul Domnița Pătrașcu cît și asistenta șefă ar fi întocmit foi de internare fictive pe numele unor cetățeni tratați în secție, care nu aveau nevoie de spitalizare. Acțiunile celor două persoane ar fi fost de fapt tertipuri prin care au încercat să salveze secția de la desființare. Prin aceste proceduri, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ar fi fost prejudiciată cu suma de 200 de milioane de lei.

CJAS spune că internările s-au făcut corect

Directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, medicul Aurelian Podeanu, spune că, în urma controalelor efectuate împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, s-a constatat că pe perioada mai-iunie 2005 toate internările în Secția de Boli Dermato-Venerice s-a efectuat în baza unor acte medicale corect întocmite. "Noi nu putem verifica declarații ale pacienților.

Dacă Poliția are astfel de declarații și demonstrează că s-au făcut internări fictive noi vom demara măsurile pentru recuperarea celor 192 de milioane de lei, decontate secției în perioada respectivă. Atributul nostru este de a verifica doar modul de întocmire al actelor medicale", a precizat medicul Aurelian Podeanu.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Cauzele masacrului de la Spitalul Săpoca

Click aici pentru toate articolele din categoria Actualitate

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU