Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2386 > Actualitate Nr. 2386 de marti, 23 mai 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

În timp ce autoritățile locale rămîn nepăsătoare,


Călătorii de Stîlpu se calcă în picioare ca să urce în microbuz

articol de: Corina RĂCHIȚEANU
Călătorii de Stîlpu se calcă în picioare ca să urce în microbuz
 

Vineri seara, ora 19, locul cunoscut în Buzău sub denumirea de "Piața Săracă". Autogara este plină de oameni, elevi cu ghiozdanele în spate, femei și bărbați arși de soare, pe fețele cărora se citește oboseala și bătrîni cu sacoșe voluminoase. Zeci de persoane așteaptă în fața unui microbuz a cărui capacitate de transport pare să nu depășească 20 de locuri. Sînt în jur de 40 de oameni care speră să ajungă la Stîlpu și sînt convinși că vor încăpea toți. Ușa microbuzului se deschide și năvălesc toți, se calcă pe picioare, se îmbrîncesc și se înjură ca la ușa cortului. Cei mai norocoși dintre ei se așază repede pe scaune și nu țin cont de bătrînii care abia se mai țin pe picioare, de copiii mici care plîng sau de o femeie însărcinată, a cărei stare de rău e mai mult decît vizibilă. În interior amalgamul de mirosuri neplăcute și căldura sufocantă descriu o atmosferă greu de suportat chiar și de cei mai puțin pretențioși.
Se poartă 40 în 1
Transportul în comun reprezintă încă o mare problemă a județului Buzău, iar șansele de ameliorare nu sînt prea ridicate. Și dacă în oraș ne-am obișnuit deja să călătorim cu autobuze mult prea uzate sau cu microbuze accidentate, situația mijloacelor de transport în comun care efectuează curse în mediul rural este cruntă. Uneori, chiar dacă numărul de locuri este 18+1, în microbuze încap de nevoie chiar și 40 de persoane. La toate acestea se adaugă prețul ridicat al biletelor. Oamenii sînt extrem de nemulțumiți, mai ales că nu beneficiază de nici un fel de condiții care să asigure un minimum de confort. Dar oamenii nu au încotro și, deși ripostează, plîngerile lor nu sînt băgate în seamă de nimeni. Una dintre firmele de transport ale cărei microbuze și autobuze efectuează curse în localitățile rurale este S.C. Autotrans Service 2000 S.R.L. Patronul, Adrian Popa este de părere că plîngerile oamenilor sînt nejustificate și îi consideră pe aceștia "neînțelegători, răi și recalcitranți", și pentru o distanță parcursă în nici zece minute, pot foarte bine să stea în picioare.
Aceleași condiții, preț majorat
Deși, în mod legal, șoferilor de maxi-taxi nu le este permis să accepte un număr de călători mai mare decît cel al scaunelor, oamenii se calcă în picioare și se înghesuie de fiecare data cînd merg la țară. Călătorii fideli afirmă că au solicitat deseori șoferilor de maxi-taxi să le dea numărul de telefon al patronului, dar aceștia spun că nu îl știu. Adrian Popa ne-a declarat că firma pe care o conduce a cîștigat o licitație valabilă pînă în 2008 și că s-a recurs la majorarea prețului biletelor cu un procent de 25 la sută, întrucît de trei ani prețul este neschimbat. De asemenea, Adrian Popa ne-a mai spus că intenționează să achiziționeze un autobuz pînă în toamnă și că, pînă atunci, va încerca să suplimenteze numărul de microbuze care efectuează curse spre Stîlpu.
Suplimentare neaprobată
În urmă cu ceva timp, S.C. Autotrans Service 2000 S.R.L. a pus în circulație un autobuz în valoare de 8 miliarde de lei, încercînd să ofere celor care obișnuiesc să tranziteze ruta Buzău- Cernătești condiții mai bune. Numai că încercarea lui Adrian Popa a deranjat autoritățile locale, fapt pentru care i s-a aplecat și o amendă. La momentul actual, spre Cernătești se efectuează zilnic 14 curse, dar din cauză că erau insuficiente, s-a cerut o suplimentare de 50 la sută, care nu a fost aprobată. Pînă la suplimentarea numărului de mijloace de transport și pînă la clarificarea situației firmei, tot oamenii sînt cei care au de suferit și vor continua să se înghesuie în microbuze precum sardelele în cutie. Vina se va transfera în continuare de la o persoană la alta, ba că oamenii sînt răi, ba că autoritățile nu fac nimic și în final situația rămîne la fel.    

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Ce spune Ciolacu despre desemnarea lui Orban ca premier
A căzut secerat pe terenul de fotbal

Click aici pentru toate articolele din categoria Actualitate

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU