Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2327 > Actualitate Nr. 2327 de luni, 13 martie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Actualitate

Se dau subvenții pentru cultura vegetală

Aliniere locală la politica agrară europeană

articol de: Olguța BENESCU

Subvențiile din agricultură vor fi foarte atent monitorizate. Ministerul Agriculturii a dispus o amănunțită gestionare a banilor astfel încît să fie stimulate numai culturile cu eficiență economică. Culturile tradiționale se vor reduce considerabil în condițiile în care porumbul, grîul sau floarea soarelui nu vor mai fi sprijinite financiar de Guvern. "Se încearcă, în acest fel, o aliniere a agriculturii românești la standardele politicii comunitare.", explică Gabriel Balaban, directorul general al DADR Buzău. Specialiștii cred că în acest fel agricultorii buzoieni se vor reorienta către culturi noi, cum ar fi sfecla de zahăr, soia nemodificată genetic, plante textile, cartofi timpurii sau legume de solarii.

Ministerul Agriculturii a schimbat substanțial structura subvențiilor acordate pentru anumite culturi. După înființarea unei alte instituții care să se ocupe de gestionarea în teritoriu a sumelor alocate ca subvenții, reamintim cititorilor că Agenția Județeană de Plăți Buzău este instituția care se va ocupa pe viitor de plata subvențiilor, autoritățile naționale au dispus foarte clar: "Se va acorda sprijin financiar sub formă de plată directă pentru întreaga suprafață cultivată sau exploatată la următoarele culturi: sfecla de zahar, soia din soiuri nemodificate genetic, plante textile, orez, plante medicinale și aromatice, hamei, legume de cîmp și cartofi timpurii, legume de solarii și sere reci, orzoaică de primăvară, plantații de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni, vița de vie din soiuri nobile și plante ecologice", se arată într-un comunicat al MAPDR. În afara acestora au fost dispuse susțineri financiare pentru producția marfa de legume de seră, ciuperci de cultură, fructe și legume proaspete destinate industrializării, pentru autorizarea plantațiilor de vița de vie pentru strugurii DOC și prime pe kilogramul de tutun valorificat și produselor obținute din sistemul de agricultură ecologică. Culturile tradiționale de porumb, grîu sau floarea soarelui nu vor mai fi susținute financiar.

Confirmări locale
"Prin acest sistem, țara noastră încearcă o aliniere la politica agrară comunitară. Sînt stimulate produsele agricole care au pe piață o mișcare mult mai rapidă, în detrimentul vechilor culturi românești, porumb, grîu, floarea soarelui, ce fac parte din categoria produselor cu mișcare lentă pe piața de consum. Prin această nouă metodă se urmărește extinderea culturilor menționate, principala consecință însă va fi mai degrabă o reorientare a agricultorilor buzoieni. Evident că nu se va renunța la vechile culturi, însă oamenii vor începe să cultive și altceva, cum ar fi sfecla de zahăr, soia nemodificată, cartofi timpurii sau legume de seră.", confirmă Gabriel Balaban, directorul general DADR Buzău.

 

COMENTARII

Radu Ioana:
cultura capsuni
Am 1o hectare de pamant si doresc investitori pentru cultivarea de capsuni.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU