Hotărîri importante
Ședință lungă și aprinsă la Consiliul Local Municipal
Chiar dacă multe dintre proiectele aflate inițial pe ordinea de zi au fost retrase, discuțiile pe temele rămase au încins spiritele
O nouă ședință tumultoasă a Consiliului Local Municipal s-a desfășurat ieri la Palatul Comunal. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a lunii iulie s-au aflat inițial, nu mai puțin de 41 de proiecte de hotărîre.Mai mult de jumătate dintre acestea au fost însă retrase înainte de începerea dezbaterilor și votului, în plus au fost introduse alte trei puncte suplimentare, astfel că ședința a durat aproape două ore. De remarcat este și prezența în sală a deputatului P.S.D. Sebastian Radu, fost vicepr [...]
Proiectul clubului sportiv al municipalității, în așteptare
SCM Buzău a picat la vot!
O nouă încercare, săptămîna viitoare
Unul dintre cele mai aprig dezbătute puncte de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de ieri a Consiliului Local Municipal a fost cel referitor la înființarea Sport Club Municipal Buzău, noul club sportiv ce ar urma să funcționeze sub umbrela municipalității. După îndelungi discuții, cu puncte de vedere exprimate de consilierii opoziției, proiectul a căzut la vot. Fiind în discuție patrimoniul, era nevoie de votul a două treimi din numărul consilierilor prezenți, împotrivă declarîndu-se consilier [...]
Au evaluat pagubele
Autoritățile județene cer sprijin de la Guvern pentru zonele calamitate
Situațiile vor fi transmise la București pentru a obține fonduri cu ajutorul cărora să se intervină la infrastructura afectată de ape
Ploile torențiale au lăsat dezastru în urmă în județul Buzău. În ultimele zile au căzut cantități importante de precipitații în zona de munte a județului iar problemele nu au întîrziat să apară. Drumurile au fost rupte de furia apelor, la fel podurile și podețele, iar în unele localități apele au făcut prăpăd și în gospodăriile oamenilor. Autoritățile județene au mers în zonele afectate, au evaluat pagubele, au întocmit situații exacte, iar în cel mai scurt timp vor trimite situațiile Guvernul [...]

Educational

Religie

Sport

La zi

Eveniment
|
|
|
|

Cursul BNR din 19 feb. 2019
 Euro = 4.7480 RON
 Dolarul SUA = 4.1981 RON
 Gram aur = 179.3925 RON
 Lira sterlina = 5.4269 RON
|
|
|