Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5010 Nr. 5010 de luni, 3 august 2015  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 20







Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999




TESTAREA NATIUNII în Mai 2007

Sondaj de opinie GSS 2000 - județul BUZĂU

(sondaj comandat de Șansa buzoiană, Focus Fm și Focus TV)


Excluzînd o candidatură pentru Palatul Comunal

Deputatul Cezar Preda se pune pe lista P.N.L. pentru Consiliul Județean

Zice că alături de colegi candidează ca să tragă lista în sus




Copreședinții organizației județene a PNL, Cezar Preda și Dorin Bădulescu, au susținut ieri o conferință de presă în care au abordat în special teme de interes jude­țean, precum tarifele la apa potabilă, reabilitarea fîntînii din Piața Dacia, dar și subiecte legate de campania electorală. S-a explicat că PNL a înaintat Consiliului o listă cu politicienii candidați pentru alegerile locale pentru a fi introduși în cercetări sociolo­gice, iar deputatul Cezar Preda a spus că se va pune pe lista [...]


 

A început cursa internă pentru desemnarea candidaților



Liderii organizației județene a PNL au mai anunțat că s-a intrat într-un ritm accelerat în ceea ce privește pregătirea alegerilor locale de anul viitor. Deputatul Cezar Preda a declarat că au fost desemnate 4 persoane care să intre în cursa internă pentru desemnarea candidatului la Primăria municipiului Buzău. El nu a dorit să dezvăluie identitatea acestora, spunînd că este o competiție internă, cel mai bine clasat în sondajele partidului urmînd să fie declarat candidat, însă a dezvăluit că [...]


 

Punct de vedere

N-avem cu cine

Noapte de noapte, mai ales vara, la sfîrșit de săptămînă, șoseaua devine cu adevărat pericol de moarte. Televiziunile de știri au relatat în week-end știri după știri cu oameni morți și polițiști luați pe capote de tot felul de derbedei care folosesc drumul public drept pistă de concurs. De altfel, orice buzoian care a adormit greu în nopțile din urmă din cauza caniculei a putut cu puțină atenție să audă scrîșnetele de cauciucuri produse de șmecherii care ne-au năpădit. Acțiunile Poliției, atîte [...]


 

Surse: Ei sînt cei raportați Bucureștilor drept posibili candidați ai P.N.L.



Organizația județeană a noului PNL de la Buzău a întocmit o listă cu potențialii candidați pentru alegerile locale la nivel de Consiliu Județean și primării.  Pentru Palatul Comunal s-au trecut pe listă sau au fost trecuți, nu e foarte limpede, 4 nume, 3 de la vechiul PNL și unul de la ex-pedeliști. Surse din partid susțin că e vorba despre liberalii: Constantin Ionescu, Cristi Romanescu și Ovidiu Anghel, iar de la fostul PDL este Ciprian Ene. Copreședintele PNL, Cezar Preda a explicat [...]


 

După ce toți cei trei candidați au ratat examenul

Ionela Voicu a contestat concursul pentru inspector școlar general



Concursul pentru desemnarea inspectorului general școlar județean, organizat de Ministerul Educației Naționale, s-a soldat cu un nou eșec și creează noi dezbateri în rîndul politicienilor. De această dată, toți cei trei candidați au ieșit din cursă rînd, pe rînd. Vineri, prima care a ratat examenul a fost Geta Burducea, cea care a obținut nota 6.50 la proba întîi, testul grilă. Ulterior, Dumitru Săndulache a ratat proba CV-ului, pentru ca în final, Ionela Voicu să cedeze la interviu și planu [...]


 

Spiritualitate

A început postul

Postul Adormirii Maicii Domnului a început anul acesta vineri, 31 iulie 2015, deoarece ziua de 1 august cade sîmbătă, iar ziua de dinainte fiind zi de vineri, adică zi de post, după rînduiala liturgică a Bisericii se mută ziua de început a Postului Sfintei Mării de pe 1 august pe 31 iulie. Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Este mai ușor decît al Patruzecimii, dar mai aspru decît al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli. În timpul acestui post, se ajună lunea, [...]


 

Consilierii au aprobat refacerea artezienei din Piața Dacia

Din două încercări

Consilierii au aprobat refacerea artezienei din Piața Dacia

Investiția este acum de aproape 90.000 de euro, cu mult sub prima propunere


Fîntîna arteziană din Piața Dacia, lăsată în paragină în momentul de față, va fi reamenajată. Suma pe care municipalitatea o pre­gătește pentru lu- ­crările de reabili­tare este fabuloasă. Studiul de fezabilitate pentru lucrările de reabi­litare și modernizare a fîntînii arteziene arată că valoarea estimată a investiției este de 398.689 lei, echivalentul a 89.007 euro, la cursul leu/euro de la începutul lunii iulie. Consilierii locali municipali au aprobat acest nivel al investiției, contravaloa [...]


 

Consilierii au aprobat refacerea artezienei din Piața Dacia

Primarului nu prea i-a plăcut




Consilierii locali și-au aprobat săptămîna trecută prin vot pro­iectul de hotărîre cu privire la reabilitarea și modernizarea fîntînii arte­ziene din Piața Dacia. Adoptarea proiectului în forma actuală nu l-a încîntat însă pe primarul Constantin Boșcodeală care ar fi vrut o lucrare amplă, care să dureze zeci de ani, ori acest lucru nu a fost posibil din cauza faptului că nu a fost obținut avizul Minsiterului Culturii. Astfel, reabilitarea va însemna doar amenajarea unor jocuri de apă și lumi [...]


 

Să tot "muncești" în România

Viață de șomer: cursuri gratuite, masă și bani, vizite de studiu în Italia



Școliți să devină antreprenori, în cadrul unui proiect cu finanțare POSDRU derulat de Consiliul Județean Buzău, împreună cu mai mulți parteneri, 25 de șomeri vor pleca, în această toamnă, la o vizită de documentare în Italia.Cei 25 de șomeri, dintre care 20 sînt din Buzău și 5 din Mureș, au urmat cursuri de antreprenoriat și competențe digitale în cadrul proiectului "Program de intervenții integrate pentru șomeri-certitudinea unui viitor durabil". La finalul cursurilor, cei care și [...]


 

Se poate învăța și din înfrîngeri

Stejarul a pierdut, 5-9 la eseuri, meciul amical cu RC Bîrlad

Se poate învăța și din înfrîngeri

Lotul e tînăr, fără experiență, dar are calitate și e nevoie de răbdare


Cît au ținut-o puteri­­le, Stejarul a evoluat de la egal la egal împotriva lui RC Bîrlad sîmbătă dimineață, în Parcul Tineretului, într-un meci de verificare disputat cu două săptămîni înaintea reluării campionatului Diviziei Naționale de Seniori. În fața unor adversari și mai buni, și mai experimentați, dar și mai omogeni, majoritatea evoluînd de aproape 4 ani împreună, echipa buzoiană a pus destule probleme campioanei D.N.S. din sezonul trecut. Antrenorul Costică Merșoiu a trimis în teren, cu [...]


 

În perioada 1-7 august,

Olimpia, în cantonament la Breaza

Olimpia Rm. Sărat pregătește revenirea în Liga a 3-a și printr-un stagiu de pregătire la Breaza (jud. Prahova), pe perioada căruia fotbaliștii rîmniceni au perfectat și 3 partide amicale. Una deja s-a disputat, ieri, împotriva lui CS Păulești, echipă care a eliminat-o și pe FC Puiești din Cupa României și care a cîștigat și împotriva Olimpiei, 2-1 (gol Ghițulescu). Rîmnicenii vor mai juca miercuri cu CS Blejoi și sîmbătă cu Tricolorul Breaza. "Vom încerca, pe parcursul celor 7 zile de canto [...]


 

Posibil amical cu Dinamo în Crîng!




Gloria are șanse mari să dispute, în această săptămînă, un meci amical împotriva lui Dinamo București! Viorel Ion a dezvăluit că așteaptă astăzi sau mîine un răspuns din partea lui Mircea Rednic în privința unui joc de verificare în Crîng: "Așteptăm un răspuns de la Dinamo, am vorbit cu Mircea Rednic să facem un amical aici, în funcție de programul lor". De curînd, Dinamo a disputat un amical la Tîrgoviște, cu Chindia, după care Rednic a anunțat că intenționează să joace cît mai [...]


 

Hat-trick curat al lui Clement Pălimaru sîmbătă seară, în primul meci de verificare al verii

Super-golgeter și în amicale!

Gloria Buzău – Înainte Modelu 4-0 (1-0)




Poftă de fotbal și mai ales de gol pentru Gloria sîmbătă seară, cu divizionara C călărășeană Înainte Modelu, în primul meci de verificare al verii. Cu două nume complet noi în formula de start, Dino Eze și Bogdan Danciu, echipa buzoiană a arătat de la început multă ambiție și determinare, semn că mesajul transmis de Viorel Ion înaintea partidei - "Nu mă interesează că este amical, trebuie să cîștigăm, doar așa putem face performanță!"- a fost asimilat rapid de jucătorii săi. Un sin [...]


 

Schimbare de strategie

Viorel Ion: "De-acum mă interesează și amicalele!"



Antrenorul Gloriei a decis, începînd cu această pauză competițională, să schimbe oarecum strategia în ceea ce privește meciurile de verificare. Asfel, Viorel Ion le-a cerut jucătorilor săi să abordeze și partidele amicale cu maximă determinare și să caute victoria, pe principiul că rezultatele pozitive aduc rezultate pozitive, indiferent de caracterul jocului. Asta s-a văzut și sîmbătă seara, în test cu Înainte Mo­delu, cînd nu doar evoluția bună, ci și victoria la scor l-au mulțumit pe antr [...]


 

Fotbal, Gloria

Nu e Monteoru, e Poiana Pinului!



Gloria și-a schimbat din nou și perioada și locul stagiului de pregătire din această vară. După ce a căzut prima variantă, Valea Prahovei, pentru jumătatea lunii iulie, lotul Gloriei urma să plece de ieri la Monteoru. Nici aceasta nu mai este de actualitate, noua locație fiind Poiana Pinului, iar intervalul ales 7-17 august. Sînt stabilite și cîteva meciuri amicale în acest interval, sîmbătă, 8 august, în deplasare cu Unirea Slobozia, iar miercuri, 12 august, în Crîng cu Oțelul Galați. Cert [...]


 

O nouă promoție de aviatori a absolvit Școala Militară de la Boboc

Momente festive

O nouă promoție de aviatori a absolvit Școala Militară de la Boboc

150 de maiștri militari și subofițeri au fost avansați după terminarea studiilor


La sfîrșitul săptămînii trecute  avut loc, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia", de la Boboc, ceremonia de absolvire a promoției 2015 "Regele Ferdinand-150".                Promoția "Regele Ferdinand - 150" de maiștri militari și subofițeri a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia" a numărat 88 de absolvenți pe filieră directă, dintre care 63 de maiștri militari (55 [...]


 

Măcar avem microbuze noi pentru școlari!

30 de autovehicule pentru elevi au ajuns la Buzău

Măcar avem microbuze noi pentru școlari!

Predarea autovehiculelor a avut loc vineri, la Chitila, în prezența prefectului George Sava


Județul Buzău a primit vineri 30 de microbuze școlare destinate transportului elevilor din comunele buzoiene care au solicitat acest lucru. Săptamîna aceasta vor fi livrate încă 5 astfel de microbuze. Astfel, numărul total al microbuzelor școlare ce vor fi utilizate in județul Buzău crește la 35. Repartizarea pe comune vine în urma solicitărilor centralizate de Instițutia Prefectului.Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mers la Chitila unde a avut loc predarea microbuzelor, alături fiind un [...]





Cotidian




Economic




Sport




La zi




Eveniment

 


Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU