În urma unui denunț făcut de Bîgiu în "Dosarul Cristian David"
Scutaru a ajuns la D.N.A. și a fost pus sub control judiciar
Presa centrală speculează, deja, că alte nume mari vor ajunge să dea cu subsemnatul în fața procurorilor anticorupție
George Scutaru fost președinte al PNL Buzău și fost consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupție după ce vineri dimineață a fost chemat și s-a prezentat la sediul D.N.A. După audieri împotriva lui Scutaru a fost pusă în mișcare acțiunea penală fiind acuzat de săvîrșirea infracțiunilor de complicitate la luarea de mită și spălarea banilor. Acuzațiile au fost formulate de procurorii DNA în urma unui denunț al lui Cristi Bîgiu, președintel [...]
Punct de vedere
Cine conduce fotbalul românesc?
Zilele trecute am văzut o știre care spunea că un anume Gabi Bodescu, consilier al președintelui F.R.F., Răzvan Burleanu, a primit un cap în gură de la fostul portar al Naționalei României de fotbat, Florin Prunea. Desigur e incalificabil ca în 2015, doi bărbați maturi, dotați cu o minimă inteligență cum cred că sînt Prunea și Bodescu, nu reușesc să-și regleze diferendele decît luîndu-se la bătaie. Întrucît numele Bodescu îmi suna destul de necunoscut, am rugat pe colegii de la "Sport" [...]
După ce deputatul Preda a provocat tensiuni interne
P.N.L. stă să explodeze
Copreședintele P.N.L. Buzău Cristi Romanescu răspunde dur atacurilor lui Cezar Preda
Deputatul Cezar Preda a reușit pentru a doua oară să producă scandal în noua organizație a PNL. Vechii liberali, spun surse din partid, nu prea înțeleg miza jocului lui Preda care, spun ei, face o opoziție în interiorul propriului partid unde este copreședinte, dar clamează, în calitate de deputat că e singurul oponent, din acest moment al PSD. Un ultim astfel de puseu cu aspect de "băgat bățul prin gard" l-a avut deputatul Cezar Preda joi la prînz, cu cîteva ore înaintea unei ș [...]
Tradiție păstrată pentru al cincilea an
Procesiune de Florii pe străzile din Buzău
Credincioșii buzoieni au participat sîmbătă la tradiționala procesiune organizată în ajunul sărbătorii Floriilor. Evenimentul a început la ora 15:00, prin săvîrșirea slujbei Acatistului Intrării Domnului în Ierusalim, la biserica "Eroilor", urmată de rugăciunea de binecuvîntare a stîlpărilor. Pelerinii - purtînd în mîini ramuri de salcie și icoane - au plecat, în jurul orei 15:45, de la biserica "Eroilor", pe bdul Unirii, spre Catedrala arhiepiscopală "Înălțarea Domnulu [...]
Extragere pe 13 aprilie
1 milion de lei, fond de premiere pentru loteria bonurilor fiscale
Fondul de premiere se împarte la numărul total de bonuri cîștigătoare revendicate în termen
Bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie - 28 martie 2015 vor participa la extragerea excepțională organizată de Loteria Română în data de 13 aprilie, care are alocat un fond de premiere de un milion de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.Potrivit unui proiect de ordin al ministrului Finanțelor Publice, pentru aprobarea instrucțiunilor și regulamentului de organizare, loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins [...]
Dedu a fost liderul Gloriei sîmbătă, la Suceava, în runda de debut a play-off-ului
Mugur (i) de primăvară!
Rapid Suceava - Gloria Buzău 1-2 (0-1)
Cînd Gloria evoluează aproape de capacitate maximă, este imposibil de învins! Chiar și fără 3 oameni importanți, Pălimaru, Răduca și Bobe și cu Ioniță titularizat în centrul liniei de 3 din spatele lui Dedu, echipa buzoiană a arătat sîmbătă, la Suceava un fotbal de clasă, de calitate. Fiecare compartiment a funcționat perfect, începînd de la Sîrbu, care și-a făcut treaba de fiecare dată cînd a fost solicitat, de la o apărare condusă impecabil de Dăniță și Vlaicu, o linie de mijloc în care Nini [...]
Descinderile zgomotoase la mafia alcoolului rămîn fără nici un efect
De ce merge lupta împotriva băuturilor contrafăcute ca o bicicletă cu lanțul căzut
Producătorii de poșircă prosperă pentru că laboratoarele agreate să dovedească falsurile nu descoperă niciodată contrafacerile
Descinderile zgomotoase ale autorităților de forță în diverse locații la afaceriștii care produc băuturi alcoolice contrafăcute rămîn fără efect pentru simplul motiv că, aproape fără excepție, experții agreați de Ministerul Agriculturii să dovedească prin analize falsurile nu găsesc niciodată ceva în neregulă în probele prelevate. Surse bine informate ne-au dezvăluit că interesele din domeniu și sumele fabuloase pe care le învîrt mafioții din alcool fac ca orice tentativă reală de luptă [...]
Daniela are nevoie de ajutor!
Daniela Vlădoiu are 27 de ani și, în urmă cu 8 luni, a fost depistată și operată de cancer de col uterin. După intervenție, a făcut chimioterapie, însă, după 4 luni, boala a recidivat și i-a afectat rinichii, motiv pentru care i-a fost montată o nefrostomă într-unul dintre rinichi pentru a putea urina. În același timp, a făcut și dializă. Numai că boala nu s-a lăsat învinsă, iar tumorile din zona abdomenului s-au mărit foarte mult. La scurt timp, medicii i-au depistat Danielei și tromboze [...]

Cotidian

Economic

Sport
- Gloria - Academica se joacă vineri, de la ora 11.00!
Așa cum era de așteptat, FRF a răspuns afirmativ grupărilor din eșalonul secund, care au solicitat devansarea etapei a doua din play-off, cea dinainte [...] - 0 comentarii
- Viorel Ion: "Nu le-am dat nici o șansă!"
Gloria a reușit sîmbătă, la Suceava, una dintre cele mai bune evoluții din actualul sezon, dincolo de cele 3 puncte. Calitatea jocului elevilor săi a [...] - 0 comentarii
- Liga a 2-a, Play-off - Etapa 1
Liga a 2-a, Play-off - Etapa 1Voluntari - Brăila 1-1Academica - Bacău 2-0Suceava - Gloria 1-2Clasament1.VOLUNTARI 542.Academica 493.Suceava 404 [...] - 0 comentarii
- Platformă online de raportare a blaturilor din fotbal!
FRF a lansat, de curînd, o platformă de raportare a cazurilor de corup ie din fotbalul românesc. Platforma fotbalcurat.frf.ro va fi prezentată în fiec [...] - 0 comentarii
- Greu, tot mai greu!
Stejarul mai are de așteptat pînă să înceapă să conteze cu adevărat în actuala ediție a Diviziei Naționale de Seniori. Pariul pe tinerețe, pe care au [...] - 0 comentarii
- Nici Simona, nici Monica!
România va juca împotriva Canadei, în perioada 18-19 aprilie, în barajul pentru accederea în Grupa I Mondială la Fed Cup. România are șansa de a ajung [...] - 0 comentarii
- Victorii pentru LPS în derby-urile cu Gloria
Echipele LPS-ului și-au adjudecat ambele dispute cu Gloria susținute vineri, pe sintetic, în etapa a 22-a a Campionatelor Naționale de juniori republi [...] - 0 comentarii

La zi

Eveniment
|
|
|
|

Cursul BNR din 15 feb. 2019
 Euro = 4.7383 RON
 Dolarul SUA = 4.2016 RON
 Gram aur = 177.9108 RON
 Lira sterlina = 5.3832 RON
|
|
|