Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4925 Nr. 4925 de marti, 31 martie 2015  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19







Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999




TESTAREA NATIUNII în Mai 2007

Sondaj de opinie GSS 2000 - județul BUZĂU

(sondaj comandat de Șansa buzoiană, Focus Fm și Focus TV)


Veteranii de război, sărbătoriți la Buzău

Cei 55 de participanți la cel de-al Doilea Război Mondial care au împlinit peste 95 de ani ar putea primi ajutoare sociale de la primării.Anul acesta, la 7 decenii după înche­ierea celui de-al Doilea Război Mondial vor fi sărbătoriți veteranii de război, cei care au luptat pentru a-și apăra țara.     În acest sens, Sorin Croitoru, comandantul Centrului Militar Buzău a solicitat sprijinul Instituției Prefectului pentru a informa primăriile din județ cu privire la posibilitatea premierii veteranil [...]


 

În Săptămîna Altfel

Porți deschise la Jandarmerie

Evenimentul are lor în perioada 6-10 aprilie


Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău va organiza în perioada 6-10 aprilie Ziua Porților deschise eveniment în cadrul căruia cetățenii vor putea vedea în ce constă această meserie, dotările tehnice și o serie de exerciții demonstrative.  Deoarece în acest interval Inspectoratul Școlar Județean derulează programul "Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", Jandarmeria Buzău vine în întîmpinarea elevilor care și-au exprimat dorința de a participa la activitățile specifice in [...]


 

Viorel Ion:

Mai liniștit puțin după plățile către ANAF și cu speranțe mari că jucătorii vor primi măcar un salariu de Paște

Viorel Ion: "Dumnezeu le aranjează pe toate, vom trece și peste asta!"

Niște bănuți au fost oferiți fotbaliștilor după victoria cu Suceava


Gloria a reușit să plătească o sumă considerabilă, 1,3 miliarde de lei vechi în contul datoriilor către ANAF, în cadrul procesului de reorganizare și așteaptă mai liniștită decizia de astăzi a Tribunalului Buzău, în privința declanșării procedurii de faliment, cerută între timp de Fiscul buzoian.  Dacă riscul falimentului pare deocamdată înlăturat, staff-ul Gloriei a căutat încă o dată înțelegere la jucători, cărora li s-a promis achitarea măcar a unui salariu restant pînă de Paște. Totuși, s-au [...]


 

Bulgarul Koprindzniski, primul gol la Gloria

Fotbal, Gloria

Bulgarul Koprindzniski, primul gol la Gloria

Transferat în această iarnă la Gloria, ca una dintre variantele U21, tînărul fotbalist bulgar Samuel Dimitrov Koprindzniski a reușit, sîmbătă, să înscrie primul său gol pentru echipa din Crîng. După cîteva minute în prelungirile meciului cu CS Balotești, antrenorul Viorel Ion i-a oferit mijlocașului bulgar mai mult timp în teren spre finalul jocului cu Rapid Suceava, iar jucătorul i-a răsplătit încrederea, închizînd tabela cu o execuție de clasă! "A intrat foarte bine în joc, e un copil de [...]


 

Fostul manager al Viitorului Buzău, actualul șef de cabinet al președintelui FRF,

Gabi Bodescu, luat la bătaie de Prunea!

"Cine sînteți voi, mă, marea Generație de Aur?", au fost cuvintele rostite de Bodescu, care l-au scos din sărite pe fostul internațional


Fostul manager al Viitorului Buzău, consilier al președintelui FRF, Răzvan Burleanu, după alegerile din martie anul trecut, Gabriel Bodescu ar fi încasat un cap în gură și mai mulți pumni de la fostul internațional Florin Prunea, actualul președinte al lui CSMS Iași!   Potrivit Mediafax, incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Hotelul Ramada Plaza și a fost raportat de martori la numărul de urgență 112. Auraș Brașoveanu, președintele Farului Constanța și membru în Comitetul Ex [...]


 

În timp ce marii evazioniști sînt ocoliți cu mult talent,

Războiul dintre A.N.A.F. și micii întreprinzători capătă accese de violență

Un cîrciumar i-a scos în brînci afară din local pe inspectorii antifraudă care veniseră a 7-a oară în control


O instituție chemată să lupte împotriva marii evaziuni fiscale care distruge sistematic economia și societatea românească are acțiuni care riscă să compromită total conceptul. În ultima vreme, din cauza unei strategii de lucru inexplicabile, inspectorii antifraudă ai ANAF încep să aibă replici dintre cele mai neașteptate, uneori violente. Și asta din pricina faptului că în aceste zile ANAF "pune căruța înaintea boilor", amendează și închide pe cei mai mici dintre agenții comerciali, da [...]


 

Punct de vedere

Fără pretenții

"Lăsa-ți Guvernul să lucreze!" Așa ne îndemna tov. Ion Ilici Iliescu în anii cînd nea’ Nicu Văcăroiu ducea țara de rîpă. România l-a lăsat pe Văcăroiu să lucreze, așa cum au dormit liniștiți cînd S.O.Vîntu îi asigura că lucrează pentru ei. Credeam că azi, în 2015, s-a mai schimbat cîte ceva măcar la nivelul mentalităților. Au trecut, totuși, aproape 20 de ani de cînd "Văcăroiu și cu Vîntu furau de rupeau pămîntu!" Cel puțin, credeam că măcar generația tînără să înțeleagă cîte [...]


 

Un muncitor de la

Tragedie la Tisău

Un muncitor de la "Electrica" a murit într-un accident de muncă

El se afla pe un stîlp care a fost doborît de un copac tăiat în mod imprudent în imediata apropiere


Un angajat al societății Electrica a murit ieri în urma unui accident de muncă produs în comuna Tisău, într-un mod incredibil. Omul s-a prăbușit cu tot cu stîlpul pe care se urcase pentru a înlocui un cablu de electricitate, după ce un un copac aflat în imediatata apropiere a fost tăiat în același timp. Copacul a căzut peste fire, iar stîlpul pe care se afla muncitorul a fost pus la pămînt de greutatea crengilor. Bărbatul era angajat al societății Electrica, avea 34 de ani și urma să se căsătore [...]


 

4 puncte fierbinți în județ

Ploile au reactivat alunecările de teren

Porțiuni din 3 drumuri din Racovițeni, Sărulești și Colți, dar și din D.N. 10 au fost surpate


Ploile din ultimele zile au reactivat alunecările de teren din județ, mai multe drumuri comunale, dar și județene și chiar D.N. 10 care face legătura Buzău-Brașov, s-au surpat.   Deocamdată nu există nici o locuință nu a fost afectată de acest fenomen. S-au înregistrat alunecări de teren pe două drumuri județene din Racovițeni și Sărulești, un drum comunal din Colți și pe D.N. 10. La Racovițeni, pe drumul județean DJ 220 la km 54+400, în urma creșterii debitelor pîrîului Cîlnău s-a produs erodar [...]





Cotidian




Economic




Sport




Actualitate




La zi

 


Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU