Deputatul P.D.-L., Valeriu Alecu, consideră că, de fapt, respingerea în Parlament a legii prin care se pregăteau disponibilizările din Ministerul de Interne nu a fost un eșec al coaliției, ci unul al Opoziției
Eliminarea inițiativei Guvernului privind reducerile de personal din Ministerul Administrației și Internelor i-a cam luat prin suprindere pe unii parlamentari ai principalului partid aflat la guvernare. Este și cazul deputatului PD-L de Buzău, Valeriu Alecu, care a declarat ieri, în cadrul unei conferițe de presă, că la momentul exprimării votului a fost cam îngrijorat, dar, după cum tot el spune, poate așa trebuia să se întîmple. "La data la care s-a exprimat votul eram puțin îngrijorat de [...]
Suma ar fi plătită timp de zece ani dacă obiectivul va fi preluat de la investitorul privat
Bazinul olimpic ar putea fi preluat de municipalitate după ce investitorul privat în grija căruia a fost dat obiectivul s-a debarasat de el. Primăria ar putea lua în administrare și patinoarul după ce firma care-l administrează și-a declarat intenția de a ceda drepturile de exploatare. Investițiile s-au dovedit neprofitabile astfel încît cei doi investitori au decis să nu se mai ocupe de ele.C.L.M., acord de principiuConsilierii municipali și-au dat ieri acordul de principiu pentru preluarea cel [...]
Galeria de Artă din Buzău găzduiește un vernisaj inedit zilele acestea. Absolvenții generației 2011 ai Liceului de Artă Margareta Sterian secțiile Arhitectură și Artă plastică monumentală și-au expus lucrările de diplomă. Pentru 2 săptămîni, lucrările pot fi admirate, munca din toți anii de creație a lucrărilor de artă plastică spunîndu-și cuvîntul. Cunoscutul artist plastic și cadru didactic (diriginte al absolvenților secției de Artă monumentală) Valeriu Șușnea declară: "Creațiile tineri [...]
În trimestrul patru s-ar putea ajunge să nu se mai poată plăti nici o datorie
Spitalul Județean poate rămîne oricînd fără gaze, apă sau curent electric din pricina lipsei banilor. Deși a primit o sumă de bani din partea Consiliului Județean, situația financiară a primului spital din județ este departe de a fi rezolvată. În acest context, în trimestrul patru există riscul ca datoriile către furnizori și salariile să nu mai fie plătite. C.J. a alocat 6 miliarde6 miliarde de lei vechi au fost alocate de la Consiliul Județean, Spitalului Județean Buzău pentru cheltuieli curen [...]
Zugravii "decopertează" P.S.D.
Ultima demisie din P.S.D. Rîmnicu Sărat ar putea fi urmată de alte cîteva! Vestea că, după plecarea lui Cornel Dorobăț, alți cîțiva membri se gîndesc [...] - 3 comentarii
Omul de tip nou
Statul român este pe zi ce trece mai slab. Autoritatea lui scade odată cu dezvoltarea puterii celor mai importante instituții care, azi, au devenit at [...] - 0 comentarii
Despre ploaie
Observăm că viața în presă e din ce în ce mai grea. Breasla devine, pe zi ce trece, mai subțire din punct de vedere profesional. Nu vrem să fim cîrcot [...] - 0 comentarii
Cotidian
Moto off-road la Monteoru
Premieră în România, Extreme Adventure Buzău organizează pentru prima dată o etapă a Grand Prixului Mondial ce se va desfășura chiar la Buzău. Toate p [...] - 0 comentarii
"Școala altfel" la Buzău
Pe lîngă mărirea vacanțelor de primăvară și iarnă, anul școlar viitor mai marchează o altă noutate. Modificarea adusă de autorități structurii anului [...] - 0 comentarii
Măcar un punct la Ulmu!
Olimpia își joacă salvarea de la retrogradare în ultimele două etape din campionat. Pe locul 12, cu 24 de puncte, cu 3 mai multe decît Mereiul, rîmnic [...] - 0 comentarii
Buda a început să spere
Continuă lupta acerbă în play-off-ul pentru desemnarea campioanei județene care va reprezenta Buzăul la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. M [...] - 0 comentarii