Pentru mulți dintre noi, clipele cînd spui "da" în fața ofițerului de stare civilă sînt de neuitat, iar dacă pe stradă te întîlnești întîmplător cu cea care ți-a făcut cunoscute drepturile și îndatoririle din Codul Civil, nu poți să nu o saluți și să-i zîmbești. Și pentru asta, este poate cea mai cunoscută femeie din oraș. Rodica Coroian ar fi putut deține orice funcție, dar, după cum ne spune, îi place ceea ce face, mai ales că i se potrivește "ca o mănușă" firii sensibile [...]
Actualul Guvern a "confiscat" fondurile necheltuite
Sfîrșitul anului trecut a adus primarilor județului Buzău o decizie care, cu certitudine, i-a nemulțumit. Cel puțin pe unii dintre ei, și anume pe aceia care au beneficiat de fonduri provenite din defalcarea TVA, în luna septembrie. Ordonanța de Urgență 223, din 30 decembrie 2008, prevede că reținerea sumelor din conturile primăriilor se va face începînd cu 8 ianuarie 2008 și a fost motivată de actualul Guvern ca fiind o necesitate "impusă de criza economică". Guvernul a dat, Guvernu [...]
Cifrele reale sînt cu mult mai mari, în condițiile nedeclarării tuturor contractelor de închiriere
Într-un singur an de zile, statul a adunat de la contribuabilii buzoieni mai bine de 25 de miliarde de lei numai din impozitul de pe chirii și cedarea folosinței bunurilor. Pentru perioada imediat următoare, buzoienii vor trebui să verse în pușculița statului încă 9 miliarde de lei vechi numai de pe urma impozitului pe cedarea folosinței bunurilor. Penalizări pentru rău-platniciDeși atît numărul celor care plătesc impozit, cît și sumele încasate par semnificative, cifrele reale de pe piața ch [...]
Frigul și vîntul năpraznic au făcut ca mai puțini credincioși să participe la tradiționala slujbă de Bobotează, față de anii anteriori, de pe malul rîului BuzăuTemperaturile scăzute și vîntul puternic de ieri au făcut ca rîndurile credincioșilor veniți la slujba de Bobotează de pe malurile rîului Buzău să fie din ce în ce mai rare. Creștinii ortodocși veniți pe malurile Buzăului au sărbătorit Botezul Domnului sau Boboteaza, alături de un sobor de preoți, după ce au participat la slujba o [...]
Un tînăr de 25 de ani de etnie romă din localitatea buzoiană Calvini a murit ieri dimineață în urma unui stop cardio respirator
Pacientul fusese supus unei intervenții chirurgicale ca urmare a unui abces de măsea. Potrivit conducerii Spitalului Orășenesc Nehoiu, pe data de 1 ianuarie, la ora 9 și jumătate, buzoianul s-a prezentat la spital acuzînd o puternică nevralgie. În urma controlului, medicii au dat diagnosticul de abces de mandibulă dreapta și i-au propus pacientului să se prezinte de urgență la Spitalul Județean. Atît el, cît și rudele sale, care l-au adus la spital, au refuzat propunerea cadrelor medicale [...]
Jocurile video iau avânt
Companiile producătoare intenționează să lanseze pe piață o gamă largă de jocuri, în speranța că publicul secătuit de bani va prefera anul acesta să s [...] - 0 comentarii
Prea multe fumuri
Este știut faptul că de la 1 ianuarie fumatul este interzis în spațiile publice închise. Elevii fumători au întrezărit însă o soluție și iată că nici [...] - 0 comentarii
Tinerii pînă în 26 de ani, studenți la zi, în ani terminali sau absolvenți în 2008 se pot înscrie la concursul "Studentul anului". Înscrie [...] - 0 comentarii
Ion Iliescu lansa în 2002 termenul de "cumetrie", îndemnînd atunci, de la tribuna Parlamentului, "să spargem acest capitalism de cume [...] - 5 comentarii
Decizia Inspectoratului Școlar Județean de a desființa locuri de muncă ale personalului didactic auxiliar și restrîngerile de activitate ale cadrelo [...] - 0 comentarii
Cine ne scapă de criza economică?
Am mîncat zdravăn de sărbători? Am băut pe săturate? Am bolit românește? Ne-am călcat în picioare prin supermarketuri, înjurîndu-ne creștinește cu sem [...] - 0 comentarii
Cel mai mediatizat politician
Deputatul Cezar Preda, președinte al organizației județene a P.D.-L.,dar și vicepreședinte la nivel național al formațiunii sale politice, se află pe [...] - 0 comentarii
"Fără amestecul clerului"
Surse din interiorul organizației P.N.L. ne-au dezvăluit că, printre liberali se vorbește, tot mai mult, de ruperea protocolului de colaborare din Con [...] - 0 comentarii
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a pus la dispoziția publicului, începînd cu 5 ianuarie, un număr de telefon gratuit pen [...] - 0 comentarii
În perioada sărbătorilor zonele aglomerate ale orașului au fost atent supravegheate de polițiști îmbrăcați în civil, care alături de colegii lor în [...] - 0 comentarii
În decembrie 2008 s-a publicat Ordonanța de urgență nr. 200 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Una dintre modificările cupr [...] - 0 comentarii
Ianuarie aduce alocații mai mari
Reprezentanții Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Buzău au anunțat că începînd cu luna ianuarie, limitele de venituri pînă la care s [...] - 0 comentarii
Reduceri la impozite
De aceea, începutul de an a debutat cu înghesuială la ghișeele administrațiilor financiare. Datorită reducerilor pe care statul le acordă celor conști [...] - 0 comentarii
Sport
Ion Viorel presedinte la Metalul!
Anunț șoc făcut de Ion Viorel. Fostul antrenor - jucător al Gloriei, dar și manager în ultima jumătate de an la Petrolul Berca, va fi noul președinte [...] - 0 comentarii
S-a rupt tunarul naționalei
Curtat de fostele adversare, după parcursul european, Alin Șania, al șaptelea marcator din Liga Campionilor, a trăit o mare deziluzie la început de an [...] - 0 comentarii
Metalul este unul din cluburile de tradiție ale Buzăului, din el desprinzîndu-se la începutul anilor '70 actuala Gloria. A evoluat în general în li [...] - 0 comentarii
Mutîndu-se la Metalul, Ion Viorel lasă un gol important la Petrolul Berca. "Nici pînă acum nu m-am implicat prea mult acolo, se vor descurca și [...] - 0 comentarii
Din vară fotbalul din județul Buzău va cunoaște cîteva modificări. Nu va mai avea echipă în liga I după retrogradarea Gloriei, dar va număra în sc [...] - 0 comentarii
Iftodi și Caciureac, secunzii lui Balaur?
Chiar dacă Balaur n-a fost încă înscăunat oficial, o vrăbiuță cu cuibul la tribuna stadionului din Crîng ne-a șoptit deja numele secunzilor săi: Danie [...] - 0 comentarii
Grupul portughez va continua la Gloria
Directorul general al Gloriei, Paul Cazan a confirmat că grupul jucătorilor portughezi va rămîne la Gloria și în retur. Astfel Tavares, Diogo, L. Dias [...] - 0 comentarii
Component al lotului național, învingător în turneul preliminar din Austria, echipierul lui Constam Buzău, Răzvan Parpală, traversează cea mai fastă [...] - 0 comentarii
Fiindcă Paula Aba a rămas însărcinată,
În toamnă la un moment dat, echipa feminină de handbal avea în lot nu mai puțin de patru portărițe, în condițiile în care clubul nu este deloc unul pr [...] - 0 comentarii
Primarul de la Bălăceanu se dă bătut
Proiectele inițiate de primarul comunei Bălăceanu, înaintate anul trecut pentru obținerea de finanțare europeană au fost respinse pentru că, nu au înt [...] - 0 comentarii
Reguli noi pentru taximetriști
Taximetriștii care utilizează aparate de marcat electronice vor avea o muncă mai ușoară. Astfel, conform noii legislații, 264/2008, aceștia nu trebuie [...] - 0 comentarii
O bătrînă din municipiul Buzău a fost descoperită ieri seară moartă în propriul apartament din Micro 14, chiar în ziua în care împlinea 65 de ani. P [...] - 0 comentarii
Legitimații europene colorate?
Mirarea lucrătorilor din cadrul Poliției Municipale nu a fost mică cînd în urma unei scurte razii, unii [...] citeste mai departe