Implementarea Sistemului Unic Informatic se dovedește a fi o problemă spinoasă pentru cei care au de-a face cu el. Angajații Casei Județene de Asi-gurări de Sănătate au constatat că mai mulți asigurați de pe listele medicilor de familie nu mai figurează în baza de date realizată prin intermediul Sistemului Unic Informatic. La momentul actual, instituția prelucrează datele numai cu ajutorul noului program informatic, iar vechile metode de raportare, utilizate de furnizorii de servicii medicale, [...]
Începută acum 19 ani și terminată abia în 2005, lucrarea de restaurare a Casei Domnești din cadrul Complexului Brîncovenesc își arată acum neajunsurile prin infiltrațiile din pereți. Dacă ne gîndim la timpul de aproape 15 ani cît a durat restaurarea și la banii publici încasați de firma care s-a ocupat de lucrare ("COMPACT" S.A. din Rîmnicu Sărat), atunci avem un tablou larg despre cum se fac pe la noi aceste proiecte ce ar fi trebuit să fie de importanță națională. Totul a început ime [...]
Construcțiile metalice din fața Catedralei Sfîntul Sava au soarta pecetluită, după ce judecătorii Curții de Apel Ploiești au respins recursul formulat de firma Mobil Line, împotriva deciziei Tribunalului Buzău de anulare a autorizației de construire. Hotărîrea pronunțată în urmă cu două zile de magistrații prahoveni pune astfel capăt unui adevărat război purtat prin sălile de judecată timp de mai bine de doi ani, iar Parohia Sfîntul Sava poate cere în sfîrșit demolarea controversatelor schelete [...]
Moscova nu cedează
Un contingent total de 7.600 de militari și baze militare dublate în Osetia del Sud și Abhazia pentru "a evita repetarea de acțiuni idioate georg [...] - 0 comentarii
Lupta pentru România începe de la Roma
În primăvara lui 2007, imediat după ce a fost suspendat de către Parlament, președintele Băsescu și-a început campania de susținere pentru referendumu [...] - 0 comentarii
Revoltă la Buda
O reclamație primită la redacția Șansa acuză lipsa de implicare serioasă a Inspectoratului Școlar Județean (I.Ș.J.) în destinul Școlii din Buda, loc î [...] - 3 comentarii
Politica Locala
De ce nu ripostăm?
Afacerile pe seama monumentelor de patrimoniu sînt deja o realitate în societatea românească. Drept urmare, și la Buzău o serie de monumente istorice [...] - 0 comentarii
Farmaciștii au ajuns la fundul sacului
Numărul farmaciilor care rămîn fără fonduri pentru eliberarea medicamentelor gratuite și compensate crește pe zi ce trece. Chiar dacă mai sînt cîteva [...] - 0 comentarii
Sport
Adio Cupă, adio meci cu granzii
Șmecher Tavi Grigore, antrenorul oaspeților: "Nu mă interesează cupa, joc cu rezervele". Pe teren însă, cel mai bun "11". Cei de l [...] - 0 comentarii
Dorobanțu la Panciu
Rîmniceanul Marian Dorobanțu, fost arbitru internațional, observator și, ultima oară, oficial la Olimpia Rm. Sărat a acceptat oferta de a deveni direc [...] - 0 comentarii
"Mai jucăm de 5 ori și nu ne mai bat"
"A fost mai degrabă un accident. Dacă mai jucăm cu ei de cinci ori nu ne mai bat o dată. Asta dacă reușim să jucăm ca-n repriza a doua, după păre [...] - 0 comentarii
Bursier pe tărîm american!
Unul dintre cei mai buni atleți buzoieni s-a mutat pentru 5 ani în țara tuturor posibilităților. La 20 de ani, Gabi Ghioca este student în statul amer [...] - 0 comentarii
Dar au pierdut ambele echipe!
Chiar dacă rizibilă la prima vedere, situația creată sîmbătă la meciul de juniori dintre Cochirleanca și Poșta Cîlnău, a atras după sine o hotărîre pe [...] - 0 comentarii
La judecată pentru taxa auto
Taxa auto ar putea fi eliminată, dar banii celor care au plătit-o sînt în continuare blocați. Sute de buzoieni care au plătit taxa de primă înmatricul [...] - 0 comentarii
Bebeluș accidentat pe trecerea de pietoni
O bătrînă a trăit ieri clipe de groază, după ce o mașină a acroșat căruciorul în care se afla nepoțelul ei. Incidentul a avut loc ieri dimineață, pe b [...] - 1 comentariu
SMURD la Buzău
Buzăul va avea în curînd un serviciu SMURD, care va funcționa în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În foarte scurt timp, institu [...] - 0 comentarii
Tango pe asfalt, în bătaia ploii
Nu este reclama vreunui film de dra- goste, ci realitatea stupidă din municipiu. Dacă gropile lăsate în [...] citeste mai departe