Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3561 > 5 minute Nr. 3561 de sambata, 10 aprilie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




5 minute

Plimbare fără permis

Un flăcău de 28 de ani din Căldărușanca, care nu avea ce face,  s-a gîndit că nu i-ar strica să se plimbe cu mașina pe ulițele satului, mai ales că ar putea fi văzut de vreo țărăncuță de-a lui, venită de la coasă. Așa că s-a urcat la volan și a început să dea ture prin sat. Ceea ce e mai grav, e faptul că tînărul nu avea permis de conducere și putea pune, datorită lipsei de experiență, în pericol, viața lui și a celor din jur. Polițiștii din localitate au fost anunțați că plimbarea curtezanului nu este legală și au pornit în urmărirea lui. În momentul în care i s-a cerut permisul de conducere , omul nostru a ridicat din umeri, pentru că acesta, practic, nu fusese emis niciodată, drept pentru care "șoferul" a fost condus la postul de poliție din comună pentru a da cu subsemnatul. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal, act ce va sta mărturie pentru apucăturile pe care le are tînărul "conducător auto".
(T.T.)


Un WC numit "speranță"
Cetățenii din blocurile din imediata vecinătate a stației de capăt a microbuzelor maxi-taxi de pe rutele 7 și 8 au în fiecare zi parte de imagini parcă desprinse din revistele pentru adulți. Mai precis pentru adulte, pentru că, în lipsa unui WC ecologic, șoferii de pe microbuzele amintite își fac nevoile pe unde apucă. Nevoia e nevoie și, în cele mai multe cazuri, nu poate fi amînată, dar cu ce sînt datori cetățenii riverani să vadă în fiecare zi oameni cu pantalonii în vine care se țin de "dinainte"? Mai ales că în zona unde aceștia se "ușurează" se joacă și copiii ce locuiesc prin preajmă. Ca să nu mai vorbim de mirosul din jurul acestor "toalete" improvizate, ce te duce cu gîndul la stația de epurare sau la groapa de gunoi. Poate că primăria va lua măsuri și va monta un WC ecologic, scutind locuitorii din zonă de imaginile sexi pe care le văd atunci  cînd ies la fereastră.
(T.T.)

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU