Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3558 > 5 minute Nr. 3558 de miercuri, 7 aprilie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




5 minute

După profesori, a venit rîndul sistemului sanitar să rămînă fără bani


Greva medicilor, cu lipsă de rețete compensate

Medicii de familie își mențin decizia de a protesta pînă li se îndeplinesc doleanțele

articol de: (C.R.)
Medicii de familie din județ își mențin decizia de a nu mai elibera rețete gratuite și compensate și de a nu mai semna bilete de trimitere și concedii medicale. Ieri, mai mulți medici de familie s-au reunit la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, unde au purtat o nouă serie de negocieri cu șefii instituției. Nici de această dată, cadrele medicale și reprezentanții C.J.A.S. n-au ajuns la nici un consens, mai ales că discuțiile referitoare la noul Contract cadru de furnizare a serviciilor medicale în 2010 sînt departe de a se fi terminat. Asta, în condițiile în care vinerea trecută, normele de aplicare a Contractului cadru au fost publicate în Monitorul Oficial.

Contracte expirate

Contractele de furnizare a serviciilor medicale semnate de medicii de familie și de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate au expirat la 31 martie. Din acest motiv, medicii de familie nu pot elibera rețete pentru medicamente compensate sau gratuite, bilete de trimitere și nici concedii medicale. Această situație a fost creată exclusiv din vina Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care nu a elaborat la timp noile contracte. Între timp, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate au elaborat acte adiționale la contractul aferent anului 2009, în baza cărora cabinetele ar urma să funcționeze și luna aceasta, pînă la semnarea unui nou act. Acest lucru înseamnă că rămîne la alegerea fiecărui medic de familie dacă oferă servicii medicale contra-cost sau nu, însă nu se vor putea elibera decît rețete simple, care necesită achitarea integrală a prețurilor medicamentelor în farmacii. Medicii mai sînt nemulțumiți și de modalitatea de plată pentru anul 2010. Contractul-cadru pe 2010 prevede reducerea procentului de plată acordat pentru numărul de pacienți înscriși pe listele medicilor de familie. În 2009, medicii de familie au fost plătiți în proporție de 90 la sută pentru numărul de pacienți și 10 la sută pentru servicii. În 2010, raportul s-ar putea modifica, ajungînd la 70 la sută per capita, respectiv 30 la sută per servicii medicale. Medicii de familie susțin că serviciile sînt plătite foarte slab, ceea ce va duce la diminuarea veniturilor cu circa 30 de procente.

Problemele nu se pot rezolva la nivel județean

Pe de altă parte, medicii de familie din județ spun că nu vor elibera rețete, bilete de trimitere și concedii medicale pînă cînd nu vor primi semnale pozitive de la București, după o renegocierea contractului. "Din păcate, problemele nu pot fi rezolvate la nivelul județului, ci la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Acțiunea noastră va continua, pînă cînd ni se va prezenta un contract rezonabil pe care să-l putem semna", ne-a declarat Angela Mazdrag, președintele Patronatului Medicilor de Familie, filiala Buzău. Mai mult, medicii sînt de părere că noul contract ar putea duce la scăderea calității serviciilor medicale. "Din păcate, acest contract afectează și bolnavii cronici, pentru că, potrivit acestor norme, ei vor beneficia de mai puține vizite la domiciliu. Prin noul contract, ne sînt decontate trei vizite la domiciliu pe an, și nu una pe lună, ca pînă acum, ceea ce va duce la scăderea calității actului medical", a declarat dr. Radu Pană, medic de familie la Lopătari. 

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU