Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3178 > 5 minute Nr. 3178 de miercuri, 7 ianuarie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 18





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




5 minute

Sărbători cu polițiști în civil

Hotii au fost filati

În perioada sărbătorilor zonele aglomerate ale orașului au fost atent supravegheate de polițiști îmbrăcați în civil, care alături de colegii lor în uniformă, au avut misiunea de a preveni săvîrșirea unor infracțiuni. Potrivit bilanțului activității din perioada sărbătorilor, prezentat de comisarul șef Viorel Ștefu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean,  au fost desfășurate  175 de acțiuni, cu 41 mai mult față de perioada similară a anului trecut, ocazie cu care au fost constatate 12 infracțiuni și 376 de contravenții. În aceeași perioadă, s-au primit 848 de apeluri prin S.N.U.A.U. "112", din care 433 în mediul urban și 415 în mediul rural. Potrivit conducerii IPJ, în 95,40% dintre situații, intervenția po­li­țiștilor a fost în mai puțin de 10 minute, procentul fiind de peste 90% atît în mediul urban, cît și în mediul rural. Dintre cele 848 de apeluri, 92 nu s-au confirmat. Ca urmare a intervenției în soluționarea apelurilor, au fost întocmite 77 dosare penale și s-au aplicat 181 sancțiuni contravenționale (175 la Legea nr. 61/1991). Cele mai multe apeluri au vizat cazuri de scandaluri, tulburarea ordinii și liniștii publice și evenimente rutiere.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU